UE și Noua Zeelandă au încheiat ieri, 30 iunie, negocierile pentru un acord comercial, care urmează să deschidă importante perspective economice întreprinderilor și consumatorilor din cele două părți.

Acest acord cuprinde, de asemenea, angajamente fără precedent în materie de durabilitate, inclusiv respectarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice și a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, a căror aplicare poate fi impusă prin recurgerea la sancțiuni comerciale ca măsură de ultimă instanță.

Se preconizează că schimburile comerciale bilaterale vor crește cu până la 30 % datorită acestui acord, exporturile anuale ale UE putând atinge 4,5 miliarde EUR. Investițiile UE în Noua Zeelandă au un potențial de creștere de până la 80 %. Acordul poate reduce cu aproximativ 140 de milioane EUR pe an taxele vamale pentru întreprinderile din UE, începând cu primul an de aplicare.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat:  Noua Zeelandă este un partener esențial pentru noi în regiunea indo-pacifică. Acest acord comercial oferă importante perspective pentru întreprinderile, fermierii și consumatorii celor două părți. El poate contribui la creșterea cu 30 % a schimburilor comerciale dintre UE și Noua Zeelandă și include angajamente sociale și climatice fără precedent. Acest nou acord între Uniunea Europeană și Noua Zeelandă intervine într-un moment geopolitic important. Democrațiile –așa cum sunt democrațiile noastre – lucrează împreună și oferă avantaje reale cetățenilor.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț, a declarat: „Este vorba despre un acord comercial de nouă generație, în care ambele părți urmează să obțină beneficii economice și de mediu reale. Noile oportunități economice sunt esențiale mai ales în această perioadă în care încercăm să ne redresăm în urma dublului șoc reprezentat de pandemia de COVID-19 și de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Acest acord va deschide un întreg ansamblu de noi perspective de export a produselor și serviciilor pentru întreprinderile și IMM-urile din UE. Acordul conține, de asemenea, cele mai ambițioase angajamente în materie de durabilitate asumate vreodată într-un acord comercial. Acest lucru dovedește că ne îndeplinim deja promisiunea de a obține o valoare adăugată mai mare din acordurile noastre comerciale în ceea ce privește durabilitatea.”

Noi oportunități de export pentru întreprinderi, fie mari sau mici

Acordul va oferi noi oportunități pentru întreprinderi prin:

  • Eliminarea tuturor taxelor vamale la exporturile UE către Noua Zeelandă.
  • Deschiderea pieței de servicii din Noua Zeelandă în sectoare-cheie precum serviciile financiare, telecomunicațiile, transportul maritim și serviciile de livrare.
  • Asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru investitorii din UE în Noua Zeelandă și viceversa.
  • Îmbunătățirea accesului întreprinderilor din UE la contractele de achiziții publice pentru bunuri, servicii, lucrări și concesiuni de lucrări din Noua Zeelandă. Piața achizițiilor publice din Noua Zeelandă valorează aproximativ 60 de miliarde de EUR pe an.
  • Facilitarea fluxurilor de date, norme previzibile și transparente pentru comerțul digital și un mediu online sigur pentru consumatori.
  • Prevenirea cerințelor nejustificate de localizare a datelor și menținerea standardelor înalte de protecție a datelor cu caracter personal.
  • Sprijinirea întreprinderilor mici să exporte mai mult prin intermediul unui capitol dedicat întreprinderilor mici și mijlocii.
  • Reducerea semnificativă a cerințelor de conformitate și a procedurilor pentru a permite un flux mai rapid de mărfuri.
  • Angajamente semnificative din partea Noii Zeelande de a proteja și de a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în conformitate cu standardele UE.

Sectorul agroalimentar: stimularea exporturilor UE, protejând în același timp sectoarele sensibile ale UE

Fermierii din UE vor avea mult mai multe oportunități de a-și vinde produsele în Noua Zeelandă imediat după punerea în aplicare a acordului. Taxele vamale vor fi eliminate din prima zi pentru principalele exporturi ale UE, cum ar fi carnea de porc, vinul și vinul spumos, ciocolata, produsele zaharoase și biscuiții.

Pe lângă reducerile tarifare, fermierii din UE vor avea și alte avantaje. Acordul va proteja lista completă a vinurilor și băuturilor spirtoase din UE (aproape 2 000 de denumiri), cum ar fi Prosecco, Polish Vodka, Rioja, Champagne și Tokaji. În plus, 163 dintre cele mai renumite produse tradiționale ale UE (indicații geografice), cum ar fi brânzeturile Asiago, Feta, Comté sau Queso Manchego, produsele Istarski pršut ham, Lübecker Marzipan și măslinele Elia Kalamatas, vor fi protejate în Noua Zeelandă.

Acordul ține seama de interesele producătorilor din UE care vând produse agricole sensibile cum ar fi anumite produse lactate, carnea de vită și de oaie, etanolul și porumbul dulce. Pentru aceste sectoare, acordul va permite importuri cu un nivel redus sau zero al taxelor vamale din Noua Zeelandă numai în cantități limitate (prin așa-numitele contingente tarifare).

Cele mai ambițioase angajamente în materie de durabilitate din cadrul unui acord comercial de până acum

Acordul comercial UE-NZ este primul acord care integrează noua abordare a UE privind comerțul și dezvoltarea durabilă anunțată în ComunicareaCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent intitulată „Puterea parteneriatelor comerciale: împreună pentru o creștere economică verde și justă”, care a fost adoptată săptămâna trecută.

Ambele părți au convenit asupra unor angajamente ambițioase privind comerțul și dezvoltarea durabilă, care acoperă o gamă largă de aspecte bazate pe cooperare și pe consolidarea asigurării respectării angajamentelor, inclusiv posibilitatea recurgerii la sancțiuni ca măsură de ultimă instanță în cazul unor încălcări grave ale principiilor fundamentale ale drepturilor lucrătorilor sau ale Acordului de la Paris. Respectarea Acordului de la Paris va constitui, de asemenea, un element esențial al acestui acord. 

Pentru prima dată într-un acord comercial al UE, există un capitol dedicat sistemelor alimentare durabile, un articol dedicat comerțului și egalității de gen și o dispoziție specifică privind comerțul și reforma subvențiilor pentru combustibili fosili. De asemenea, odată cu intrarea lui în vigoare, acordul liberalizează bunurile și serviciile de mediu.

Acest lucru este în deplină concordanță cu recomandările primite de la cetățenii în urma Conferinței privind viitorul Europei, în ceea ce privește promovarea unui comerț durabil, deschizând, în același timp, noi oportunități pentru întreprinderile europene.

Etapele următoare

Proiectele de texte negociate vor fi publicate în curând. Aceste texte vor face obiectul unei revizuiri juridice („un proces minuțios de examinare juridică”) și vor fi traduse în toate limbile oficiale ale UE. Ulterior, Comisia Europeană va transmite acordul Consiliului spre semnare și încheiere. Odată ce a fost adoptat de Consiliu, UE și Noua Zeelandă pot semna acordul. În urma semnării, textul va fi transmis Parlamentului European spre aprobare. După aprobarea Parlamentului și după ce Noua Zeelandă va ratifica la rândul ei acordul, acesta va putea intra în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.