Reţeaua binelui începe cu un singur mesaj: AjutEu. A fost o lună de magie, în care românii au demonstrat, din nou, că sufletul, empatia şi solidaritatea sunt valorile care ne duc mai departe. Valorile pe care le pune înainte şi campania AjutEu, ajunsă la cel de-al patrulea sezon în tot atâţia ani.

Două cuvinte au schimbat mii de vieţi. „Ajut Eu” e răspunsul care s-a auzit de sute de ori la Antena 1 ori de câte ori cineva a avut nevoie de ajutor. Din 5 decembrie și până în Ajun de Crăciun, telespectatorii au văzut cum se construiește o punte între românii care îndrăznesc să viseze și cei care vor să ajute. Sute de vieți s-au transformat de atunci și, cu fiecare poveste, a devenit mai clar că România este țara oamenilor cu inimă mare. Încheiem astfel încă un sezon al campaniei cu o lecţie valoroasă: împreună, oamenii pot face minuni.

Când mulţi spun că în România nu se mai poate, ei ne-au demonstrat că împreună putem. Lecţia profesorului Bădescu, care ne-a arătat că România e formată de fiecare dintre noi, a lui Cristi Roman, care din taximetrist a devenit rază de speranţă pentru mii de copii ori a lui Mirel Dolofan, tatăl de înger care a găsit puterea să se ridice şi să aducă zămbete au făcut din cel
de-al patrulea an al campaniei Ajut Eu unul memorabil.

Ca în fiecare an, voluntari, oameni obişnuiţi, dar şi mari companii şi-au dat mâna ca să schimbe destinele a mii de copii, iar donaţiile lor, care au însumat peste 85.000 euro în bani, dar şi alte numeroase obiecte de vestimentaţie, laptopuri, telefoane ori cele peste 8 tone de alimente de bază ne conving că „Ajut Eu” trebuie să meagă mai departe cu tot ce înseamnă această reţea şi reţetă: solidaritate, umanitate, speranţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.