Cu prilejul Zilei Cercetătorului și Proiectantului, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua joi, 19 noiembrie a.c., o vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) de la Râmnicu Vâlcea. Institutul, care a împlinit anul acesta 50 de ani de la înființare, are un rol important în dezvoltarea, implementarea și promovarea tehnologiilor energetice bazate pe emisii scăzute de gaze cu efect de seră, precum și în ceea ce privește aspecte legate de protecția mediului și securitate alimentară.

ICSI derulează, în prezent, proiecte de cercetare pe materiale pentru viitoarea generație de baterii litiu-ion, integrarea tehnologiilor bazate pe hidrogen în aplicații pentru sectorul de transport și aplicații de stocare a energiei pentru integrarea surselor regenerabile în sisteme energetice.

De asemenea, Institutul desfășoară proiecte cu aplicații pentru programul nuclear național și participă în activitățile de cercetare și dezvoltare la nivel internațional pe acest domeniu. În acest sens, joi, 19 noiembrie a.c., ICSI va lansa două proiecte mari, finanțate de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Competitivitate, care vor crește capacitatea de cercetare și dezvoltare în ceea ce privește hidrogenul și domeniul nuclear.

Pandemia de COVID-19 a redefinit relația dintre activitatea umană și mediul înconjurător, în contextul actual devenind evident faptul că este nevoie de o întărire semnificativă a sistemului sanitar și de eliminarea factorilor de mediu care vor duce în viitor la boli pulmonare și cardiace, precum gazele cu efect de seră care generează schimbări climatice. ICSI dezvoltă soluții în acest sens prin cercetarea academică solidă, cu mare potențial de transfer tehnologic către industrie și societate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.