Cei mai doriți angajatori în 2024: IT-ul și Retailul în topul preferințelor românilor
- 9 din 10 români ar alege să lucreze în sectorul privat, indiferent de statutul lor ocupațional actual
- IT & Tehnologia (18%) și Retailul (10%) sunt cele mai atractive sectoare pentru angajați
- Salariul rămâne driverul principal (33%), dar cultura organizațională și brandul de angajator câștigă teren, în special pentru Generația Z
Într-o piață a muncii din ce în ce mai competitivă, angajații români caută mai mult decât un simplu salariu. Conform celui mai recent studiu „Most Wanted Employers 2024” realizat de agenția de cercetare MKOR, sectoarele IT & Tehnologie și Retail se evidențiază drept cele mai atractive pentru profesioniștii români, în timp ce preferințele Generației Z redefinesc criteriile de alegere a angajatorului.
Sectorul privat: alegerea covârșitoare a românilor
Aproximativ 9 din 10 români ar alege să lucreze în sectorul privat, indiferent dacă au sau nu un loc de muncă momentan. Acest trend este și mai accentuat în rândul tinerilor din Generația Z, unde 93% dintre dintre cei angajați ar alege o organizație privată.
IT & Tehnologia: lider detașat, dar nu doar pentru specialiști IT
Sectorul IT & Tehnologie domină preferințele cu 18% din opțiuni și atrage nu doar profesioniști IT, ci și specialiști din domeniul Financiar-Contabil. Giganții Google și Microsoft conduc topul angajatorilor preferați în acest sector.
„Salariile competitive (40%) și flexibilitatea (15%) sunt principalele motive pentru care angajații sunt atrași de domeniul IT, în timp ce pentru cei în căutarea unui job, dezvoltarea profesională este principalul atu (36%)”, explică Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.
Retailul ocupă locul doi cu 10% din preferințe, mai ales în cazul profesioniștilor care lucrează în producție, contabilitate și operațiuni. Dedeman și eMAG se evidențiază ca lideri în acest domeniu. Acest sector atrage și femeile, dar și locuitorii din mediul rural, un indiciu că oferă oportunități de carieră în zone unde acestea pot fi mai limitate.
Factorii decisivi în alegerea angajatorului: mai mult decât salariul
Deși salariul și beneficiile rămân primordiale (33%), 1 din 5 angajați consideră mediul de lucru și cultura organizațională decisive în alegerea angajatorului.
Contrar așteptărilor post-pandemice, doar 6% dintre angajați consideră flexibilitatea importantă în alegerea unui job. Aceasta contează mai degrabă contextual, de exemplu, mai mult în cazul femeilor care pot astfel jongla cu mai multe responsabilități.
Dezvoltarea profesională și personală este principalul motiv pentru care cei care nu au un loc de muncă s-ar duce să se angajeze. Sectorul Tech și FMCG sunt văzute ca zone benefice pentru a evolua în acest sens.
Generația Z: Noua forță în piața muncii
Până în 2034, Generația Z va reprezenta aproximativ 40% din forța de muncă, ceea ce face esențială adaptarea organizațiilor la preferințele acestei generații.
Tinerii din această generație aduc noi priorități în peisajul angajatorilor, acordând o importanță crescută reputației companiei și oportunităților de dezvoltare. Mai conectați la brandingul angajatorilor prin social media, ei evaluează nu doar pachetul salarial, ci și imaginea și valorile companiei. Adaptarea la aceste preferințe devine esențială pentru succesul organizațional pe termen lung.
„Datele oferă o imagine clară a unei piețe a muncii în plină transformare. Angajatorii care vor reuși să se adapteze la aceste noi preferințe, oferind nu doar salarii competitive, ci și un mediu de lucru pozitiv și oportunități de dezvoltare, vor fi cei care vor atrage și reține cele mai bune talente în anii următori,” concluzionează Cori Cimpoca.
Pentru informații detaliate, vă invităm să accesați raportul complet aici: https://mkor.ro/studii/studiu-mkor-most-wanted-employers-2024/
Metodologia studiului
Datele sunt extrase din studiul MKOR Most Wanted Employers 2024.
- Eșantion:
- N persoane ocupate=953
- N persoane neocupate=214
- N antreprenori=77
- Target: populația generală a României cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani
- Metodă de cercetare: sondaj de opinie (CAWI)
- Instrument: chestionar
- Abordare: online, prin Panelul MKOR