Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional MERIDIAN – SONIMAGICON – se află în plină derulare. Organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România prin SNR-SIMC (Secţiunea Naţională Română a Societăţii Internaţionale pentru Muzică Contemporană), festivalul oferă o nouă perspectivă asupra muzicii contemporane, într-un context cameral, interdisciplinar şi multimedia. Accesul la majoritatea evenimentelor este liber.
Bucureştenii au ocazia să călătorească pe urmele lui Dante în „Infernul” propus de cunoscutul Duo Hesperus (Costin Soare şi Ioan Bănescu – chitare) prin proiectul „Divina Commedia 2.0”, o serie de creaţii audio-vizuale dedicate fiecărui cerc al iadului în parte. Concertul are loc joi 6 noiembrie în Sala Auditorium a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (Str. Ştirbei Vodă 33). Iar clujenii se pot bucura ce acelaşi concert-spectacol sâmbătă 8 noiembrie la Casa Tranzit (Str. George Barițiu 16).
Vineri 7 noiembrie, îndrăgita pianistă Adriana Toacsen va susţine un nou concert din seria HAUTE PIANO COUTURE, „în care pianul devine podium, iar mișcarea se transformă în muzică”: sunetul, dansul şi art fashion-ul se îmbină în mod inedit cu ajutorul invitaţilor săi, Mădălina Dan (performance – dans), Alina-Maria Griga (costum design), Daniel Dascălu (pian) şi Cătălin Creţu (dans…pe corzile pianului). Evenimentul are loc în Auditorium-ul UNMB. În aceeaşi zi, dimineaţa la ora 11:00 (Sala Silvestri UNMB), tânărul muzicolog Vlad Ghinea coordonează a doua ediţie a simpozionului „Rădăcini”, dedicat marilor compozitori (Berio, Boulez, Nemescu, Rădulescu şi alţii). Iar la Timişoara, proaspătul ansamblu de muzică nouă TimbrIS (dirijat de Izabela Vieriu) îşi continuă turneul dedicat poeziei lui Lucian Blaga (Sala Orpheum a Facultăţii de Muzică şi Teatru UVT, Piața Libertății 1).
Ziua de sâmbătă 8 noiembrie aduce nu unul, ci două concerte speciale: o incursiune în „burta unei balene” prin intermediul unor doi virtuozi carismatici, violistul Marius Ungureanu şi clarinetistul Ciprian Dancu, care vor transforma în WAL-SZENEN Sala „Enescu” a UNMB în pântec de cetaceu. Apoi, un eveniment special din seria SÂMBĂTA SONORĂ, organizată de SEMI SILENT (Anamaria Pravicencu) îl aduce în atenţia publicului pe percuţionistul Vlad Polgar, cu recitalul spectaculos TAP(P)ED care va avea loc în parcarea subterană UNMB, fiind orientat către tânăra generaţie de compozitori.
Ultima zi a festivalului, duminică 9 noiembrie, propune un ELECTRIC DREAM în două părţi (ora 17 – Sala Silvestri UNMB şi ora 18 – Sala Auditorium UNMB), care cuprinde, printre diferite creaţii electronice-vizuale, o premieră absolută a lucrării „Gunas”pentru cvartet în looping şi teremin, compusă de Mihaela Vosganian, şi scurtmetrajul de animaţie „Nucul” de Alexandru Berceanu pe muzică de Constantin Basica. Ediţia a XX-a a festivalului MERIDIAN se încheie cu un ASCENSIO în cosmosul sonor al regretatului Octavian Nemescu, care ar fi împlinit anul acesta 85 de ani: un spectacol non-spectacular, regizat de Irinel Anghel (Studioul de Operă şi Multimedia UNMB).
Festivalul este finanţat de UCMR, ICR şi UCMR-ADA. Programul complet poate fi consultat pe site-ul festivalului: https://snr-simc.org/meridian-festival/.
Parteneri: Institutul Cultural Român; Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti; Forumul Cultural Austriac; Institutul Italian de Cultură; Creart (Teatrelli, Bucureşti); Pro Helvetia; Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj; Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iaşi; Palatul Culturii din Iaşi; Facultatea de Arte şi Design şi Facultatea de Muzică şi Teatru ale Universității de Vest Timişoara; Consiliul Județean Cluj; Asociația Culturală Kitharalogos; Asociația SEMI SILENT; ARTEXIM; Fundația Tranzit; ARFA.
Parteneri media: Societatea Română de Radiodifuziune – Radio România Muzical şi Radio România Cultural; CIMRO; RFI România; Societatea Română de Televiziune – TVR Cultural; Actualitatea Muzicală; Bookhub.ro; Zile şi Nopţi.
Grafica: ORDOETCHAO






















