Seria de romane de suspans Hulda, semnată de Ragnar Jónasson, publicată în limba română la Crime Scene Press, este ecranizată în serialul cu șase episoade The Darkness! Dacă ești fan al misterelor întunecate și al genului Nordic Noir, pregătește-te pentru o experiență captivantă! Bazată pe seria de cărți bestseller, povestea o urmărește pe polițista Hulda Hermannsdóttir în încercarea ei de a dezlega un caz de moarte suspectă pe o insulă izolată. Vedeta serialului, Lena Olin, are în palmares o nominalizare la Oscar, în timp ce regizorul, celebrul Lasse Hallström, a fost nominalizat de trei ori la Oscar. Autorul islandez Ragnar Jónasson este unul dintre cei mai iubiți autori de suspans din lume, vândut în peste 3 milioane de exemplare. Primul volum din seria Hulda, Întuneric, a fost #1 bestseller în Suedia și ales printre cele mai bune 100 de romane polițiste din 1945 încoace de publicația The Times. Iar Insula, al doilea volum din serie, a fost ales de Sunday Times în topul celor mai bune romane polițiste din 2019 și finalist la categoria Premiul Publicului decernat de Amazon Publishing & Capital Crime în 2019.

Serialul The Darkness o prezintă pe detectiva Hulda Hermannsdóttir (Lena Olin) în timp ce investighează o crimă șocantă, încercând totodată să facă față propriilor traume. Confruntându-se cu o iminentă pensionare anticipată și forțată să își ia un nou partener, Hulda este hotărâtă să-l găsească pe ucigaș, chiar dacă asta înseamnă să-și pună viața în pericol. Filmat la Reykjavík, în Islanda, serialul o are în rolul principal pe Lena Olin (cunoscută din Ciocolată cu dragoste și Trenul de noapte spre Lisabona și nominalizată la Oscar pentru rolul din drama Inamici din dragoste). Alături de ea joacă Jack Bannon (Pennyworth), Douglas Henshall (Who is Erin Carter?) și Björn Hlynur Haraldsson (Un gentleman la Moscova). Serialul este regizat de celebrul Lasse Hallström (Legea pământului, Ciocolată cu dragoste, Știri de acasă), nominalizat de trei ori la Oscar, cu care Lena Olin este căsătorită din 1994.

Seria Hulda, compusă din volumele Întuneric, Insula și Negura, dintre care primele două fiind disponibile în limba română, publicate la Crime Scene Press, a captivat publicul românesc încă de la apariția primului volum, grație stilului unic al autorului și intrigilor pline de suspans. Protagonista, Hulda Hermannsdóttir, o detectivă carismatică și profundă, luptă atât cu provocările unei cariere în poliție, cât și cu propriile sale dileme interioare. Jónasson îmbină magistral atmosfera sumbră a Islandei cu povestea unei femei puternice, în căutarea adevărului și a dreptății.

„Suntem extrem de încântați că seria Hulda, una dintre cele mai apreciate serii din catalogul Crime Scene Press și una dintre seriile care l-au consacrat pe autorul islandez Ragnar Jónasson, va ajunge acum la o audiență și mai mare prin ecranizarea difuzată pe SkyShowtime. Este o ocazie fantastică pentru cititorii și spectatorii români să se bucure de această poveste și într-un alt format, mai ales că ecranizarea se bucură de o echipă de profesioniști. Protagonista Hulda este interpretată de Lena Olin, actriță cu o nominalizare la Oscar în palmares, în timp ce regizorul, Lasse Hallström, are trei nominalizări la Premiile Academiei.”, a declarat Alexandru Arion, director și fondator al Crime Scene Press.

Crime Scene Press invită toți iubitorii de literatură polițistă și de thrillere psihologice să descopere povestea detectivului Hulda, atât prin cărți, cât și prin intermediul noii ecranizări The Darkness, ce poate fi urmărit pe platforma de streaming SkyShowtime. Dedicată literaturii de suspans și mister, editura aduce publicului din România cele mai bune titluri din domeniul crime fiction internațional și local. Seria Hulda de Ragnar Jónasson se numără printre titlurile de succes care au captivat cititorii și continuă să fie una dintre preferatele fanilor genului.

Urmărește trailer aici:

https://www.youtube.com/watch?v=V45wePUvYAk

Întuneric, primul volum al seriei Hulda

Înainte ca inspectorul Hulda Hermannsdóttir de la Poliția din Reykjavík să se pensioneze forțat, i se spune să-și aleagă un caz neelucidat pe care să-l ancheteze. Hulda știe exact pe care și-l dorește.

Trupul neînsuflețit al unei tinere, descoperit pe niște stânci acoperite de alge. O femeie care căuta azil și nu a găsit decât un mormânt în apă. După o anchetă superficială, moartea i-a fost pusă pe seama suicidului.

Dar Hulda își dă seama că la mijloc e ceva mult mai sinistru. Tânăra nu e singura femeie care a dispărut în perioada aceea. Și nimeni nu vrea să spună pe de-a întregul povestea celor pe care nu le-a mai văzut nimeni niciodată.

Iar când propriii ei colegi încearcă să-i pună bețe în roate, Hulda nu mai are la dispoziție decât puține zile ca să descopere adevărul. Și pornește în această misiune chiar dacă știe că-și riscă viața…

Insula, al doilea volum al seriei Hulda

Patru prieten merg în excursie pe insula Eliðaey – dar numai trei se întorc…

Hulda Hermannsdóttir, inspector de poliție, aflată la apogeul carierei, e trimisă pe insula izolată ca să ancheteze moartea suspectă. În scurtă vreme descoperă asemănări sinistre cu un caz anterior, o tânără găsită ucisă cu zece ani înainte în la fel de izolata regiune Vestfirðir. Oare în locurile acestea pustii pândește un ucigaș cu o răbdare supraomenească?

Hulda se vede antrenată într-un joc în care totul e alcătuit din oglinzi și fum, fiind tot mai convinsă că nimeni nu spune adevărul, nici măcar persoanele cele mai apropiate ei. Dar cine va ceva primul? Și ce taine ascunde insula?

Tulburătoare, plină de suspans, Insula urmărește călătoria unei femei către adevărul ascuns printre cele mai dense umbre, în încercarea de a arunca lumină asupra propriului trecut întunecat.

Primele două volume ale seriei Hulda pot fi comandate de pe site-ul editurii cu o reducere de 40%.  

Despre Ragnar Jónasson

Ragnar Jónasson s-a născut la Reykjavík în 1976. Lucrează ca avocat și predă legislația privind drepturile de autor la Facultatea de Drept a Universității din Reykjavík. Cărțile lui Ragnar s-au vândut în peste 3 milioane de exemplare în toată lumea. Au fost răsplătite cu numeroase premii și distincții în Islanda, Marea Britanie și Statele Unite. Cele două serii care l-au consacrat pe Ragnar sunt Dark Iceland (care îl are în centru pe tânărul Ari Thór) și Hulda (cu detectiva care poartă același nume). Drepturile pentru cărțile lui s-au vândut în peste 30 de țări. Crime Scene Press a adus în România 9 titluri care îi poartă semnătura, pe care le găsiți pe site-ul editurii.

Despre Crime Scene Press

 

CRIME SCENE PRESS, care anul acesta împlinește 10 ani de când este sursa numărul 1 de romane mystery & thriller, fiind și singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii de acest gen. Printr-o selecție riguroasă a titlurilor, girată de către George Arion, cel mai apreciat scriitor de suspans din România, editura urmărește promovarea genului în rândul cititorilor. În catalogul editurii regăsim atât autori români cât și străini, clasici, dar și contemporani, scriitori ce reprezintă repere de valoare pentru timpul sau spațiul cultural din care provin. Crime Scene Press aduce cititorilor români o varietate de sub-genuri din sfera mistery & thriller, povești captivante și pline de suspans, care au făcut furori la nivel internațional, precum: thrillere psihologice, politice, legale, sau de spionaj. Fie că ești în căutarea unui roman cu detectivi iscusiți și puzzle-uri de rezolvat, a unei povești pline de tensiune și pericol sau a unui thriller psihologic care te ține în suspans până la final, editura satisface aceste preferințe și oferă cititorilor români lecturi captivante și palpitante. La Crime Scene Press, pasiunea pentru povești captivante și pline de mister se întâlnește cu dorința de a aduce bucurie și emoție cititorilor.

Crime Scene Press online

Website: https://crimescenepress.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/crimescenepress

Instagram: https://www.instagram.com/crimescenepress/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.