Fanii genului anime – tot mai numeroși și în România – au motive de bucurie: pe 24-26 martie 2023 rulează pe marile ecrane „Demon Slayer: To The Swordsmith Village”, care prezintă episoadele 10 și 11 din “Entertainment District Arc” și primul episod din următoarea serie, “Swordsmith Village Arc”. O adevărată experiență cinematografică, apreciată de către cinefilii din lumea întreagă, “Demon Slayer” ajunge acum și în atenția publicului român!

Manga „Demon Slayer: Kimetsu no Yaiba” a fost creată de Koyoharu Gotoge, iar până în prezent au fost vândute 150 de milioane de exemplare din cele 23 de volume. Anime-ul Demon Slayer: Kimetsu no Yaiba” a început în aprilie 2019, cu „Tanjiro Kamado, Unwavering Resolve”.

Povestea „Demon Slayer” include atât emoție, cât și adrenalină din plin, prezentând drama lui Tanjiro Kamado și lupta lui furibundă cu diavolii. După ce aceștia îi ucid familia, Tanjiro Kamado se alătură vânătorilor de diavoli pentru a-și ajuta sora mai mică, Nezuko, transformată ea însăși în diavol, să redevină om. Acum, urmărim cu sufletul la gură atât acțiunea explozivă din finalul seriei “Entertainment District Arc”, cât și primul episod din mult-așteptata serie nouă, “Swordsmith Village Arc”.

Deși abia au ieșit dintr-o bătălie teribilă, Tengen Uzui, Tanjiro și coechipierii lor trebuie să-și adune forțele pentru a-i înfrunta pe Daki și Gyutaro (Demoni de rangul 6), într-o nouă misiune extrem de periculoasă. Totodată, moartea unui demon de cel mai înalt rang – eveniment care nu s-a mai petrecut de 100 de ani – produce neliniște și revoltă în rândul celor rămași… Oare vor reuși să-i învingă pe diavoli? Aflăm la cinema, pe 24, 25 și 26 martie 2023, din „Demon Slayer: To The Swordsmith Village” – o proiecţie eveniment!

Filmul durează 110 minute,  se adresează audienței generale și este distribuit în România de InterComFilm Distribution. “Demon Slayer” va rula pe marile ecrane în format 2D, cu subtitrare în limba română.

Date despre producție:

Manga „Demon Slayer: Kimetsu no Yaiba” este publicată de JUMP COMICS de la SHUEISHA, după o poveste originală de Koyoharu Gotoge, iar anime-ul este produs de ufotable.

Regizor: Haruo Sotozaki

Design personaje/Director șef de animație: Akira Matsushima

Scenariul: ufotable

Design de subpersonaj: Miyuki Sato, Yoko Kajiyama, Mika Kikuchi

Design prop: Masaharu Koyama

Director de artă: Koji Eto

Director de imagine: Yuichi Terao

Regizor 3D: Kazuki Nishiwaki

Setarea culorii: Yuko Omae

Montaj: Manabu Kamino

Muzica: Yuki Kajiura, Go Shiina

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.