Peste 600 de pacienți din două spitale de psihiatrie din țară au beneficiat de activitățile organizate în cadrul programului

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA – Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, a marcat finalul demersului său săptămâna trecută, printr-un eveniment special la care au participat aproximativ 80 de persoane.

mind-moving TALKS a început cu intensitate, prin performance-ul Mareele de primăvară ale unei fete cuminți, creat și susținut de Alexandra Bălășoiu, directorul artistic mind-moving.

„Tot ceea ce experimentăm de-a lungul vieții ne modelează structurile psihologice și biologice. Fiecare individ se dezvoltă într-o țesătură complexă de stimuli și relații, iar capacitatea mediului de a ne susține sau înăbuși, de a ne hrăni cu frică sau iubire, trasează aproape definitoriu mecanismele noastre interioare. Am încercat să zugrăvim acest lucru prin instalația performativă mind-moving, produsul artistic rezultat ca urmare a tuturor acțiunilor întreprinse în cadrul proiectului. Nuanțe ale acestei premise s-au regăsit pictate și în performance-ul prezentat în cadrul evenimentului de închidere, inspirat dintr-o experiență proprie, profund personală. Eticheta `nebunului` te poate plasa în raporturi diverse cu lumea `normală`: o problemă care trebuie rezolvată, un izvor de creativitate, o oglindă a disfuncțiilor sociale, un obstacol de evitat, un amalgam de incoerențe.”, a spus Alexandra.

În fața publicului prezent pe 21 februarie la Arcub, 5 speakeri au susținut o serie de prezentări despre bunele practici care pot ajuta la tratarea și destigmatizarea bolnavilor psihici, precum și despre tendințele și impactul art-terapiei: Ema Alexandrescu (fondatoarea Lumenesc), Irina Minescu (doctor psihiatru, manager Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina), Anca Ghearăsămescu (art terapeut Phronetik®️ și psihoterapeut jungian), Valentin Veron Toma (șeful Compartimentului de Antropologie Culturală și Socială din cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I Rainer” al Academiei Române) și Loredana Larionescu (dans-terapeut, Asociația Entuziart). La finalul fiecărui talk a existat o sesiune de Q&A în care publicul a fost pro-activ și a putut dialoga direct cu specialiștii prezenți la eveniment.

„Art-terapia îmbunătățește relaționarea cu alți pacienți și socializarea în cadrul terapiilor de grup, crește stima de sine, pentru că e o activitate la care inclusiv un pacient de la psihiatrie poate participa. Reduce simptomele de însingurare și depresie prin catharsisul pe care arta îl produce. Refocalizează atenția de la simptome către alte aspecte ale vieții. Iar proiectul mind-moving a adus, prin profesioniștii prezenți în cadrul său, un know-how necesar tuturor spitalelor dedicate sănătății mintale.”, a declarat Irina Minescu în cadrul prezentării sale.

Pe lângă aceste momente, evenimentul de închidere a inclus și proiecția unui documentar despre întreaga experiență mind-moving, precum și un concert live susținut de Paolo Profeti și Denis Bolborea și însoțit de proiecții vizuale semnate de Andrei Cozlac.

„mind-moving nu a fost doar un proiect artistic – a fost o experiență de viață. A fost despre oameni, conexiuni și despre cum arta poate aduce bucurie și terapie într-un mod autentic și unic.”, a completat Denis Bolborea, co-fondator Indie Box.

În aproximativ 15 luni proiectul mind-moving a organizat în cadrul a două spitale de psihiatrie din țară (Voila – Câmpina și Bălăceanca – București) 48 de ateliere de dans, pictură și fotografie, la care au participat peste 600 de pacienți, 4 spectacole de coregrafie, o rezidență artistică pentru 7 artiști care apoi au elaborat o instalație performativă, expusă în București și Asker (Norvegia), devenind astfel unul dintre cele mai complexe programe de art-terapie desfășurate în țară.

mind-moving este un proiect inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA – Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL.
Parteneri de implementare: Spitalul Voila din Câmpina, Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca, Rezidența9.
mind-moving este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Proiectul are o valoare nerambursabilă de 969072 lei (197012,33 euro) și se desfășoară pe o perioadă de 15 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.