Organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania anunță prima ediție SUNSCREEN Film & Arts Festival – un nou eveniment la malul mării, cu proiecții în aer liber și în cinema, cine-concerte de excepție, un program dedicat copiilor, dar și petreceri electrizante. Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întâlniri cu invitați speciali din lumea filmului. Evenimentul are în spate echipa TIFF, care a transformat Cluj-Napoca într-o destinație internațională pentru iubitorii de film și care se va folosi de experiența acumulată în ultimii 20 de ani pentru a construi un nou eveniment la malul mării.

,,În 2022, echipa festivalului de film cu cel mai mare număr de spectatori din România ajunge în cea mai atractivă destinație de vacanță din țară, într-o nouă formulă, concepută special pentru această ocazie. Ne bucurăm că vom putea folosi experiența organizării TIFF în dezvoltarea unui eveniment care sperăm să devină tradiție la Constanța, un oraș care are potențialul să devină un nou punct important pentru cinefili”, spune Tudor Giurgiu, Președintele TIFF.

Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța, dar și Erwin Șimșensohn, regizor și Directorul Teatrului de Stat Constanța, sunt în aceste zile la TIFF, unde se vor întâlni cu echipa festivalului, în pregătirea evenimentului din septembrie. Proiectul se desfășoară sub egida Primăriei Municipiului Constanța.

Programul primei ediții SUNSCREEN Film & Arts Festival va include o selecție de peste 30 de filme, cine-concerte cu artiști renumiți, proiecții și ateliere pentru copii și părinți, experiențe cine-culinare și VR Cinema, organizate indoor și în aer liber în cinci locații din Constanța: Piața Ovidiu, Plaja Reyna, Teatrul de Vară Soveja, Sala Jean Constantin și Sala Studio a Teatrului de Stat. Mai multe detalii despre program vor fi comunicate în curând.

SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film și Asociația Festivalul de Film Transilvania, finanțat de Primăria Municipiului Constanța și în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.