Cele mai tari meciuri de fotbal. Acele jocuri pe care adevărații suporteri le așteaptă și apoi nu le pot rata. Scorurile despre care se discută la toate întâlnirile microbiștilor. Acestea sunt meciurile pe care toți cei de acasă le pot vedea pe VOYO! Astăzi începe cea de-a patra rundă a celei mai vechi competiții, FA CUP, iar două dintre cele mai importante meciuri se pot vedea de către toți abonații platformei!

Diseară, de la ora 22:00, pe VOYO, dar și pe PRO ARENA, își dau întâlnire Manchester City – Arsenal. În runda anterioară, ambele echipe și-au câștigat meciurile la o diferență mare de scor, așa că motivația jucătorilor este la cote înalte în a continua parcursul bun în competiție.

Acest meci reprezintă și o confruntare extrem de interesantă între echipele aflate pe primele două locuri în Premier League. Dacă Arsenal conduce clasamentul cu 50 de puncte, City este pe locul 2 cu 45 de puncte, dar și cu un meci în plus.

Mâine, 28 ianuarie, de la ora 22:00, în exclusivitate, pe VOYO, Manchester United se va confrunta cu Reading. Ultima întâlnire dintre cele două echipe a avut loc în anul 2019, chiar în FA CUP și s-a încheiat cu o victorie clară a celor de la Manchester, cu scorul de 2-0. De altfel, de-a lungul istoriei, Reading a reușit să învingă o singură dată în 22 de întâlniri directe.

Manchester United se află într-un moment bun și în campionat, fiind acum pe locul 4, la 11 puncte distanță de primul loc, dar pe o poziție care le asigură calificarea în Champions League în următorul sezon.

Nu ratați cele mai puternice meciuri din FA Cup pe VOYO!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.