După un an de colaborare, Crucea Roșie Română și Flanco prezintă bilanțul: 9.377 de consultații medicale gratuite efectuate pentru 2.848 de persoane vulnerabile, din 12 localități rurale din România. Sub umbrela programului Caravana de Sănătate (intitulat inițial Caravana de Bine), Crucea Roșie Română și Flanco au parcurs peste 4.500 de km pentru a ajunge la persoanele vulnerabile din mediul rural.

Programul Caravana de Sanătate are ca obiectiv promovarea sănătății în comunități vulnerabile prin accesul persoanelor din zone greu accesibile la consultații medicale gratuite. În funcție de analiza de nevoi din fiecare comunitate, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române evaluează starea de sănătate a beneficiarilor prin analize medicale de bază și consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală, stomatologie pediatrică, precum și alte specializări.

„Accesul egal la servicii medicale este un deziderat pe care Crucea Roșie Română îl promovează activ prin intermediul proiectului Caravana de Sănătate”, a declarat Raluca Buzea, Manager Programe de Sănătate, Crucea Roșie Română. „Ne dorim ca fiecare persoană, indiferent de origine, statut socio-economic sau loc de rezidență, să beneficieze de servicii medicale de calitate. Prin acțiunile noastre, dorim să contribuim la reducerea inegalităților în domeniul sănătății și la crearea unui viitor sănătos pentru toți.”

Noutatea adusă de colaborarea cu Flanco constă în includerea unei componente de informare a populației. Astfel, persoane vulnerabile au acces la sesiuni de informare susținute direct de medici specialiști. O activitate apreciată de beneficiarii Caravanei este Ora de sănătate pentru femei. De multe ori, femeile din mediul rural se confruntă cu lipsa informațiilor sau cu prejudecăți legate de sănătatea lor. În cadrul acestor sesiuni, voluntarii și medicii specialiști oferă informații și sfaturi privind igiena personală, planificarea familială, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, precum și alte aspecte legate de sănătatea femeilor. La finalul acestor sesiuni, beneficiarii primesc kituri cu produse de igienă specifice, pentru a încuraja igiena personală și prevenirea bolilor.

Flanco este un partener esențial în acest proiect. În urma campaniei lansate în magazinele sale din întreaga țară la finalul anului 2022, Flanco a susținut financiar proiectul Caravana de Sănătate, împreună cu clienții săi, care au făcut donații în magazine sau pe flanco.ro.

“Suntem o rețea de magazine prezentă în întreaga țară, deci implicarea în problemele și nevoile comunităților este un obiectiv important pentru noi”, spune Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco. “Alături de Crucea Roșie Română și cu sprijinul valoros al clienților noștri, am reușit să aducem sănătatea în plan principal pentru persoane aflate în nevoie. Consultațiile efectuate pe parcursul anului ar fi ajuns la o valoare de 1,4 milioane de lei, o sumă foarte ridicată pentru comunitățile vulnerabile precum cele pe care le-am vizitat. Vom continua să susținem Caravana de Sănătate și în acest an, în care plănuim să ajungem în noi localități, la copiii, adulții și bătrânii care au nevoie de servicii medicale, dar prea des nu și le pot permite.”

În decursul unui an de colaborare, Caravana de Sănătate a vizitat 12 localități rurale din județele Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Tulcea, Teleorman, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, oferind îngrijire și speranță acolo unde era cel mai mult nevoie.

Această colaborare demonstrează puterea comunității și angajamentul pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării în rândul celor mai vulnerabili membri ai societății.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.