Rezidența9 și Festivalul Simultan anunță a doua ediție a programului Where ART Thou? (WhAT), un eveniment anual, care are loc la București și Timișoara, conceput în jurul artei, științelor sociale și umanismului, în care tehnologia este atât o metodă, un instrument de producție și comunicare, cât și o sursă de inspirație. WhAT redeschide astfel discuțiile despre conexiunile existente între artă, noile tehnologii și societate.

Structurat în două etape, programul se adresează celor care-și doresc să dezvolte idei într-un cadru colaborativ (artiști, creativi, programatori, dar și gânditorii din România) și să realizeze proiecte artistice sau teoretice care intersectează arta, tehnologia și societatea. Încurajăm să se înscrie persoane cu interes și cu o minimă experiență practică sau activitate teoretică în utilizarea și aplicarea noilor tehnologii în contexte culturale, indiferent de domeniul artistic în care activează. 

În perioada iunie – iulie aceștia sunt așteptați să participe la ateliere mentorate de teoreticieni și practicieni internaționali și români, urmând ca în toamnă, cele mai bune 3-5 idei rezultate în urma atelierelor să fie produse și expuse într-o expoziție itinerantă în cele două orașe.

Conceptul WhAT 2022 mizează pe statusul invizibilității individuale sau colective în încercarea de a proteja identitatea individuală în interacțiunea din mediul digital. Totodată,  oferă o analiză critică asupra aspectelor de exploatare și control ale tehnologiei digitale, conștientizarea situației și a posibilelor consecințe ale utilizărilor actuale ale noilor tehnologii, rețelele sociale, big data și sistemele de supraveghere.

Dintre temele ce vor fi abordate amintim context hacking, sunetul și limbajul ca forme de supraveghere, stadiile teoretice ale supravegherii și diferențele sale în funcție de context, perenitatea amprentei noastre digitale în Cloud, Metaverse sau pe rețelele sociale.

Atelierele de la București vor avea loc la Rezidența9 și vor fi mentorate de Arnaud Eeckhout și Mauro Vitturini (artiștii care formează colectivul VOID din Belgia), Johannes Grenzfurthner (artist multi-disciplinar din Austria) și Sarah Grant (artistă media de originea americană care lucrează la Berlin).

Atelierele de la Timișoara se vor desfășura la Comenduirea Garnizoanei, iar mentorii sunt Peter Osborne (Profesor de Artă Modernă și Filosofie la Universitatea Kingston din Anglia), Nicolas Montgermont (artist sonor și radio din Franța), și Radu Uszkai (Doctor în Filosofie, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată).

Înscrierile se fac online, completând acest formular până în data de 5 iunie. Atelierele se vor desfășura în limba engleză.

Participarea este gratuită, iar participanții ale căror lucrări vor fi selectate pentru a fi realizate pentru expoziția itinerantă vor beneficia de costuri de producție și onorariu în valoare de 300 euro  brut. Selecția participanților la ateliere va fi realizată de către curatorii și echipa de proiect.

Mai multe detalii despre program, înscriere și mentori se găsesc pe pagina proiectului. 

Finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte și Fundația9.

Partener de producție: Plan Zero.

Asociația SIMULTAN este o organizație non-guvernamentală înființată în 2005 de un grup de artiști din Timișoara. Asociația și-a propus dezvoltarea unei platforme artistice interdisciplinare dedicate artelor vizuale contemporane și sonore, prin diferite proiecte, acțiuni și evenimente culturale care au caracter cercetativ și implică folosirea noilor medii în materializarea lor.

Rezidența9 este un centru de cultură contemporană creat de BRD – Groupe Société Générale, într-o clădire declarată monument istoric de pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 32. În prezent, împreună cu Fundația9, colectivul Rezidenței9 dezvoltă programe în acest spațiu unde gânditorii și creatorii relevanți se întâlnesc cu publicul și folosesc artele, cultura și dialogul pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim.

Anual, Rezidența9 organizează în medie 100 de evenimente culturale care atrag un public de aproximativ 10.000 de vizitatori în mediul offline și alți 40.000 în mediul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.