Acest nou raport identifică impactul pandemiei asupra copiilor foarte mici, asupra familiilor acestora, precum și asupra serviciilor și profesioniștilor din domeniul educației și îngrijirii copiilor preșcolari. Raportul reunește informații cu privire la provocările existente și la soluțiile găsite, oferind recomandări pentru a sprijini în continuare creșterea și calitatea sectorului educației și îngrijirii copiilor preșcolari, inclusiv în perioade dificile.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Educația și îngrijirea copiilorpreșcolari reprezintă, pentru toți copiii, primul pas esențial pe scara învățării pe tot parcursul vieții. Experți și profesioniști din întreaga lume, inclusiv din Europa, au sporit gradul de conștientizare cu privire la necesitatea de a integra mai bine sectorul educației și îngrijirii copiilor preșcolari în toate deciziile locale, naționale și europene de gestionare și de redresare, pe parcursul pandemiei și după aceasta. Sper ca acest raport să contribuie la înțelegerea modului în care sectorul educației și îngrijirii copiilor preșcolari a fost gestionat în timpul pandemiei, astfel încât să putem avansa împreună și să învățăm din acesta.”

Din raport reiese că educația și îngrijirea copiilor preșcolari au fost adesea reduse la funcția de îngrijire a copiilor pentru a sprijini părinții, în timp ce aspectele cu privire la educație și incluziune au fost trecute cu vederea. Printre acestea se numără, de exemplu, învățarea timpurie a limbilor străine, competențele sociale și accesul la cantine subvenționate. Orientările și sprijinul au variat foarte mult de la o țară la alta.

Raportul subliniază necesitatea de a se continua investițiile în guvernanța și calitatea sectorului și de a se îmbunătăți formarea și condițiile de muncă ale personalului. Pentru a se trage învățături din această perioadă, raportul oferă o imagine de ansamblu a recomandărilor privind guvernanța și finanțarea sectorului, recunoașterea și formarea personalului, precum și privind importanța luării în considerare, întotdeauna, a necesităților de învățare și a bunăstare ale copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.