Didactica Publishing House a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de aproape 3,2 milioane de euro o creștere de 10% year-over-year. Anul trecut a adus o echilibrare între vânzările online și offline și o creștere a vânzărilor prin canalele proprii. Pentru 2022, editura își propune să continue investițiile în titluri noi, centrate pe educația cognitivă și emoțională a copilului, alocând un buget de 1 milion de euro. De asemenea, DPH își propune să demareze un program de dotare cu colțuri de lectură a 100 școli, grădinițe, spitale sau centre educaționale dedicate copiilor, ca parte a programului său de încurajare a lecturii.

2021 a fost anul consolidării prezenței online a editurii DPH, magazinul online propriu generând 30% din cifra de afaceri și contribuind la o echilibrare cu vânzările offline sau online prin parteneri.

„Creșterea a fost naturală după dublarea din 2020, anul în care totul s-a întâmplat online. Evoluția costurilor de producție și a pieței în general ne-a confirmat însă că am abordat strategia potrivită atunci când am decis să investim peste 100.000 de euro în canalul propriu de vânzări online, având în vedere că termenele de plată au fost adesea depășite de o parte dintre parteneri în contextul socio-economic cauzat de pandemie. În plus, solicitările unora dintre aceștia de a oferi discounturi mari nu pot fi susținute pe termen lung”, a precizat Florentina Ion, fondator DPH.

Anul precedent a marcat și o stabilizare a tipologiei clientului DPH. Astfel, clienții sunt în proporție de 86% femei, cu vârsta cuprinsă între 23 și 40 de ani. Cei mai mulți (peste 93%) sunt părinți și/sau cadre didactice. Un client din 3 a adăugat în coș, pe lângă cărți dedicate copiilor – de povești sau de activități – și un titlu dedicat adulților, în special din categoria dezvoltare personală, parenting sau de specialitate.

Media comenzii și cele mai dinamice orașe

Valoarea medie a comenzilor a fost în 2021 de 110 lei. Cea mai mare comandă a fost plasată în luna decembrie, din București, și a fost în valoare de 7.688 de lei. Cele mai dinamice luni din punct de vedere al comenzilor au fost martie, septembrie – în strânsă legătură cu începerea școlii – și noiembrie-decembrie – pe fondul reducerilor de Black Friday, respectiv de Crăciun. Cele mai multe comenzi, la nivelul lui 2021, au fost făcute de clienți din București, Cluj, Iași, Constanța, respectiv Brașov.

În 2021 au fost vândute peste 1milion de cărți, iar printre cele mai dorite titluri au fost noutățile din colecțiile deja consacrate ale editurii, cum ar fi seria Ema și Eric, semnată de Ioana Chicet-Macoveiciuc, sau seria Emoțiile lui Noni – Aurelie Chien Chow Chine. De altfel, editura a investit 1,5 milioane de euro în editarea a 178 de noi titluri, atât ale unor autori internaționali, cât și a autorilor români, consacrați sau debutanți.

Top 10 cele mai vândute cărți pentru copii în 2021

  1. Ghici ce e în depărtare- Simona Epure
  2. Vraja ecranelor- Ioana Chicet-Macoveiciuc
  3. Ce, cum și de ce simt- Ioana Chicet-Macoveiciuc
  4. Librăria magică a dorințelor- Katja Frixe
  5. Eric merge la grădiniță- Ioana Chicet-Macoveiciuc
  6. Ema spune noapte bună- Ioana Chicet-Macoveiciuc
  7. Vreau să știu: Anotimpurile- Pierre Winters&Eline van Lindenhuizen
  8. Max se bucură de magia Crăciunului- Christian Tielmann&Sabine Kraushaar
  9. Emoțiile lui Noni : Sunt fericit- Aurelle Chien Chow Chine
  10. Cucu-bau- Janet Allan Ahlberg

Top 10 cele mai vândute cărți pentru adulți în 2021

  1. 100 de fotografii care au schimbat lumea- Margherita Giacosa, Roberto Mottadelli, Gianni Morelli
  2. Noua ta viață începe când înțelegi că ai doar una- Raphaelle Giordano
  3. Fericirea- Loys Blyth
  4. Nu te-ai născut să suferi- Blake D. Bauer
  5. 50 de exerciții pentru a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare- Jean-Philippe Vidal
  6. Cum să dezvolți o memorie de geniu- Dominic O’Brien
  7. Grădina cu ierburi miraculoase- Ceaiuri și remedii naturiste
  8. Creierul copilului pe înțelesul părinților- Alvaro Bilbao
  9. Calendarul fericirii- Ion-Ovidiu Pâinișoară
  10. Fără țipete către copii- Părinți răbdători&Părinți încrezători

„Numărul de titluri noi a fost cu 30% mai mic decât cel estimat inițial, deși investiția a fost chiar mai mare decât cea alocată la începutul anului trecut. Diferențele au venit din majorările cu până la 50% în costurile de producție, pe care le-am suportat în mare parte, pentru ca prețul final al cărților să nu fie impactat considerabil”, a precizat Florentina Ion.

Investiție în publicarea autorilor români

Pentru 2022, editura își propune o investiție similară, de 1 milion de euro, în publicarea a cel puțin 120 de noi titluri, 10% aparținând autorilor români, inclusiv debutanți. Temele alese adresează, pe lângă altele, subiecte dificile – gestionarea emoțiilor, relația cu sine și ceilalți, depășirea obstacolelor și a momentelor dificile etc – prin intermediul poveștilor. O linie importantă de investiție o reprezintă programele educaționale digitale, dedicate clasei pregătitoare și claselor I-IV.  De asemenea, DPH își propune să continue investiția în canalul propriu de vânzare, optimizând procesarea și livrarea comenzilor.

„Reducerea investiției în titluri noi vine pe fondul creșterii mari a prețurilor de tipar ce nu ne permit să aducem clienților un preț bun în piață, raportat la veniturile acestora. Însă, în centrul investițiilor noastre se află educația copilului, așa că ne vom concentra eforturile în a extinde oferta de carte și programe digitale cu resurse cât mai valoroase, care să vină în întâmpinarea dezvoltării acestuia. Așa cum estimam și la începutul anului trecut, provocările lansate de contextul pandemic își vor mai face simțite efectele cel puțin 2-3 ani, prin urmare ne așteptăm la creșteri temperate, pe fondul achizițiilor tot mai informate ale clienților noștri și a consolidării noastre în piață ca editură axată pe dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului”, a mai precizat Florentina Ion.

100 colțuri de lectură, amenajte în trei ani

Un alt obiectiv important și constant al editurii este oferirea unui sprijin celor care pun educația copilului pe primul loc. Astfel, în 2022, DPH a demarat un proiect de dotare cu colțuri de lectură în grădinițe, școli, spitale, centre dedicate copiilor.

„Avem în plan acest program de mai bine de doi ani, însă pandemia a amânat planurile noastre de a investi și mai concret în educația copilului din România. Considerăm că doar prin oferirea accesului la educație și atragerea spre lectură putem genera schimbare, iar aniversarea celor 18 ani pe piața de carte din România este un moment bun pentru a ne îndeplini și acest obiectiv”, a mai precizat Florentina Ion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.