Glovo, platforma multi-categorie, care oferă acces la o varietate mare de produse, anunță dezvoltarea unui nou parteneriat cu Magazinul Certificat LEGO, prin intermediul căruia utilizatorii au acum acces la piesele și seturile emblematice de construit, cu livrare rapidă, în mai puțin de 60 de minute.
Astfel, utilizatorii Glovo din București, Brașov, Cluj, Constanța și Ploiești, au posibilitatea de a alege dintr-o selecție de 950 de produse din peste 30 de categorii, disponibilă în toate cele 9 magazine LEGO din țară.
Din secțiunea „Magazine” a platformei, clienții Glovo pot găsi o paletă variată de seturi LEGO tematice, precum Harry Potter, Star Wars, Disney, Marvel Super Heroes, DC Super Heroes, Minecraft, Jurrasic World, Ninjago, Super Mario, Indiana Jones, Gabby’s Dollhouse sau Sonic the Hedgehog, dar și o mulțime de alte figurine și accesorii, precum penare, pixuri, genți sau brelocuri.
Cererea pentru segmentul de jucării din partea consumatorilor este din ce în ce mai mare, în primele 8 luni ale anului, Glovo înregistrând o creștere cu 74% a categoriei de jucării, față de aceeași perioadă din 2022.
Despre Glovo
Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, supermarketuri și magazine. Viziunea Glovo este de a oferi tuturor acces facil la tot ce se află în orașul lor, astfel încât utilizatorii noștri să se poată bucura de ceea ce își doresc, când doresc, unde doresc. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.






















