Celebrul basist Avishai Cohen interpretează astăzi pentru prima oară la Festivalul Internațional George Enescu, alături de Orchestra Simfonică București și de muzicieni faimoși la nivel internațional, precum dirijorul John Axelrod și pianistul Elchin Shirinov. Concertul, care a fost singurul epuizat din seria Muzica Secolului XXI, va prezenta muzică contemporană semnată de Avishai Cohen, Gabriela Montero, José María și Fazil Say.
La Ateneu Român, la ora 16.30 va concerta Orchestra La Cetra Baroque, alături de La Cetra Vokalensamble, sub bagheta dirijorului Andrea Marcon. Programul este dedicat muzicii de scenă din perioada barocului. Vom asculta Opera La Concordia de’ pianeti (Armonia Planetelor) de Antonio Caldara. Antonio Caldara, compozitor venețian al barocului târziu, a compus opera în anul 1723 în onoarea Împărătesei Elisabeta a Boemiei, în vremea când era Capelmaestru al curții Împăratului Charles al VI-lea al Austriei. Libretul a fost scris de contele Pietro Pariati, iar acțiunea cuprinde laudele pe care le aduc planetele Împărătesei, despre frumusețea, înțelepciunea și virtuțile sale.
La Sala Palatului de la ora 19.30 va concerta Orchestra Tonhalle din Zurich, condusă de maestrul Paavo Jarvi. Programul cuprinde lucrări din creația lui Enescu, Beethoven și Schumann. Concertul se deschide cu Simfonia I op. 13 în Mi bemol Major de George Enescu, o lucrare enesciană ce are amprenta simfonismului romantic. Compusă în anul 1905 și dedicată colegului său de la Conservatorul din Paris Alfredo Cassela, Simfonia I îmbină stilul componistic brahmsian, căpătat în timpul studiilor la Viena, cu influența școlii franceze. Premiera a avut loc în 1096 la Theatre du Chatelet în cadrul Concertelor Colonne, Eduard Colonne fiind un mare iubitor și susținător al muzicii noi a secololui XX.
În continuarea programului vom asculta Concertul nr. 1 op. 15 în Do Major pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, în interpretarea pianistului Rudolf Buchbinder. Beethoven a dedicat concertul Contesei Anna Louise Barbara Keglevic și a lucrat la el între anii 1796 și 1797. Premiera a avut loc la Praga cu Beethoven solist. Geniu muzical inegalabil, Beethoven a compus lucrări în toate genurile epocii, iar creației pianistice i-a acordat o deosebită atenție. Lucrarea de față este un prototip al stilului clasicismului vienez, o muzică grațioasă, echilibrată structural și plină de seninătate. Un plus pe care Beethoven îl aduce clasicismului constă în spectaculoase contraste tematice, de caracter și de nuanțe. De asemenea, tematismul muzical surprinde momente de melancolie și dramatism chiar culminații impetuase, specifice revoluționarului compozitor, aflat la confluența dintre epoci.
Simfonia a III-a în Mi bemol Major op. 97 de Schumann încheie programul serii în spiritul romantismului german. Compusă între anii 1850 și 1851, Simfonia Renană a fost inspirată de călătoria compozitorului în Țara Rinului, și ilustrează muzical, peisajele frumosului ținut. Simfonia cuprinde doi pilonii caracteristici aflați în conflic. Primul este reprezentat de stilul conservator, iar cel de al doilea reprezintă inventivitatea exuberantă a melodiei și ritmului. O lucrare marcantă în repertoriul simfonic, Simfonia a III-a de Schumann aduce frumusețea și magia romantismului pe scena Festivalului.
La Sala Auditorium a MNAR de la ora 10.30 a avut loc un recital cameral susținut de Norbert Anger violoncel, și Sina Kloke pian. Programul cuprinde lucrări din creația lui Debussy, Șostakovici și Enescu.






















