47% dintre cei care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs.ro spun că, în momentul de față, se află în căutarea unui nou loc de muncă, iar 40,6% declară că, deși schimbarea jobului nu este o prioritate, sunt dispuși să aplice și o vor face dacă găsesc un job despre care cred că li s-ar potrivi. Doar 12,5% susțin ferm că nu își caută loc de muncă momentan.

Un salariu mai mare este principalul obiectiv al celor care plănuiesc să își schimbe jobul în perioada următoare, apărând în 78,2% dintre răspunsuri. Următorul cel mai important lucru pentru ei, în perspectiva unei noi angajări, este posibilitatea de a lucra de acasă, menționată de 37,2% dintre respondenți. Alte lucruri pe care le caută sunt oportunitățile de a avansa în carieră (35,9%), mai multe beneficii extrasalariale (33,7%), proiecte care să îi motiveze (35,2%) sau mai multă stabilitate la locul de muncă (29,9%). Colegi mai prietenoși sau un manager mai înțelegător sunt următoarele aspecte pe care ar vrea să le regăsească la noul job.

Creșterile salariale revin recurent în răspunsurile celor care au participat la sondaj. Astfel, întrebați ce i-ar întoarce din drum și i-ar determina, totuși, să rămână la actualul loc de muncă, în condițiile în care sunt deja deciși să plece, 71,8% au vorbit despre o mărire de salariu. 39,2% ar putea fi convinși de o regândire a pachetului de beneficii extrasalariale, 35,3% ar rămâne dacă ar avea parte de un program flexibil, iar 23,2% și-ar dori mai multe zile de concediu. Pentru 15,8% o influență în acest sens ar putea să o aibă colegii actuali, iar pentru 11,5% managerul.

„Dincolo de toate acestea, candidații sunt foarte atenți și la tot ce ține de imaginea publică a unui angajator și pentru peste 60% acesta este un factor important sau foarte important pe care îl iau în calcul înainte de a aplica pentru un job. Asta înseamnă că încearcă să culeagă cât mai multe informații despre o anumită companie înainte de a aplica. Se uită pe rețelele sociale, pe platformele de recrutare online, încearcă să discute cu prieteni sau cunoștințe care lucrează pentru angajatorul respectiv. Prin urmare, 68,7% dintre respondenți spun că ar aplica mai repede pentru un job dintr-o companie care are un brand de angajator puternic decât pentru una care nu depune eforturi în acest sens”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Există însă și situații în care, chiar dacă o companie are, la nivel general, o reputație bună, candidații ar refuza un job. 50,1% spun că nu s-ar angaja dacă salariul propus și pachetul de beneficii ar fi nesatisfăcătoare. 33% nu ar putea trece peste o eventuală lipsă de compatibilitate între propriile valori și cultura companiei, iar 14,6% ar refuza un job într-o companie cu brand puternic, dar care nu oferă oportunități de dezvoltare profesională.

Sondajul a fost realizat în perioada martie-aprilie, pe un eșantion de 1.002 respondenți, angajați în prezent. Domeniile cu cea mai ridicată reprezentativitate au fost vânzări, construcții / instalații, administrativ / logistică, IT / software, alimentație, HoReCa și auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.