Vineri, 31 ianuarie 2020, la ora 23:00, ora Londrei, britanicii vor spune „adio” Uniunii Europene. La București va fi deja sâmbătă, 1 februarie, ora 1:00. Nu toată lumea în Regat va fi însă fericită. Sunt de așteptat și proteste ale celor care se opun Brexitului. Ei trebuie să se resemneze, însă, fiindcă nimic nu mai poate împiedica acest moment cu adevărat istoric pe care îl trăim.

Steve Bray, manifestant pro-UE: „Am emoţii amestecate în acest moment. Tristeţe, sunt bucuros pentru timpul pe care l-am petrecut în Uniunea Europeană. Dar campania noastră s-a schimbat. Întrebarea nu mai e dacă vom reveni în Uniunea Europeană, ci când vom reveni”.

Pentru românii și ceilalți europeni care trăiesc în Regat deocamdată nu se va schimba nimic. Teoretic și deocamdată nu îi alungă nimeni acasă. Dar teama există.

Vineri, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), UE va pierde – pentru prima oară – un stat membru, care este, în plus, una dintre cele mai mari şi mai bogate ţări din bloc.

Odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE va scădea la aproximativ 446 de milioane de oameni.

Teritoriul Uniunii se va micşora, de asemenea, cu 5,5%.

În cazul în care va decide vreodată să se întoarcă, regatul va trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.

„Sperăm să fie suficient timp pentru aceste negocieri, pentru că mulți oameni, inclusiv din instituțiile europene, spun că nu e suficient timp pentru a reglementa toate detaliile concrete ale acestei relații. Unul dintre elementele principale asupra căruia noi ne aplecăm și care reprezintă o preocupare pentru noi este situația românilor care ajung în Regatul Unit după ce se termină perioada de tranziție. Acest regim al șederii lor în Regatul Unit nu este prevăzut de acordul de retragere”, a spus Bogdan Aurescu.

surse: digi24.ro & stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.