USR va semna acordul propus de președintele Iohannis pentru anularea modificărilor făcute de PSD, ALDE și UDMR legislației din justiție.

”USR își păstrează consecvența din ultimii 3 ani de zile în care a luptat în Parlament și în stradă pentru a împiedica subminarea independenței justiției de către coaliția toxică de la guvernare și va semna acordul propus de președintele Iohannis. Justiția rămâne în continuare prioritatea zero a țării noastre, pentru a ne asigura că România rămâne pe parcursul european”, a declarat președintele USR Dan Barna.

USR a depus deja în Parlament un proiect de lege care transpune recomandările Comisiei de la Veneția în legile justiției, iar dacă există un acord politic acesta poate fi adoptat în perioada imediat următoare astfel încât sistemul de justiție să își recapete stabilitatea, iar România să își recupereze credibilitatea în fața partenerilor externi.

USR susține, de asemenea, o reformă constituțională care să cuprindă întrebările de la referendumul pentru justiție al președintelui Iohannis, dar și inițiativa Fără penali în funcții publice, care a fost semnată de peste un milion de cetățeni. De altfel, USR militează pentru o reformă constituțională mai amplă, care să includă de exemplu depolitizarea CCR, o instituție cu rol fundamental în statul român care și-a abandonat misiunea de a apăra legea, sub presiunile PSD-ALDE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.