Miercuri a fost adoptat, în plenul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege nr. 221/2017 care modifică şi completează Legea apiculturii nr. 383/2013. Grupul parlamentar al USR a votat pentru adoptare, iar proiectul merge la preşedintele României pentru promulgare.„
Propunerea legislativă se află în circuitul parlamentar de peste trei ani, iar de peste un an şi jumătate purtăm discuţii cu apicultori şi reprezentanţi ai unor asociaţii de apicultori din mai multe judeţe (în special din Suceava, Bistriţa-Năsăud şi Călăraşi). Țara noastră are apicultori de top, iar calitatea mierii româneşti face ca România să ocupe locuri fruntaşe la exportul european şi global de miere de albine.
Pe de altă parte, din păcate, ne confruntăm cu prezenţa pe piaţa românească a mierii neconforme din afara spaţiului comunitar (Ucraina, China), falsificată sau fără origine corect declarată, dar prezentată ca producţie naturală şi autohtonă.” – a declarat deputatul USR Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură.
Pentru a putea înţelege mai bine problemele cu care se confruntă, deputatul sucevean a avut întâlniri şi discuţii cu apicultori din toate regiunile ţării. În urma consultărilor au rezultat o serie de amendamente care au fost depuse, dezbătute şi aprobate la Comisia pentru agricultură.
Printre cele mai importante, merită amintite:etichetarea corectă a produselor româneşti şi interzicerea simbolurilor româneşti pe eticheta produselor cu altă provenienţă decât cea naţională;protecţie mai mare a albinei autohtone prin finanţarea proiectelor şi măsurilor în care se utilizează material genetic apicol autohton;programe proprii de ameliorare şi înfiinţarea de evidenţe zootehnice şi genealogice de către organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ);eliminarea din lege a unor formulări ce puteau genera asupra apicultorilor abuzuri din partea unor autorităţi de control;Deputatul sucevean Daniel Popescu consideră că albinele joacă un rol crucial în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei: “Fără albine riscăm pierderea unei largi varietăţi de produse alimentare de bază precum cartoful, dovleacul, morcovul, merele şi roşiile.
Ziua mondială a albinelor care se sărbătoreşte în fiecare an la 20 mai trebuie să ne ajute pe toţi să conştientizăm importanţa acestor “insecte-minune”, necesitatea ocrotirii şi protecţiei lor. Sperăm ca modificările aduse de acest proiect de lege să răspundă la o parte dintre problemele pe care le întâmpină apicultorii din toată ţara.
Le mulţumim apicultorilor care ne-au invitat la întâlnirile din teritoriu, ne-au transmis propuneri şi ne-au ajutat să înţelegem mai bine problemele cu care se confruntă. De asemenea, le mulţumesc colegilor din Comisia pentru agricultură că ne-au susţinut amendamentele propuse.”