USR a sesizat Curtea Constituțională, împreună cu PNL, privind legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.

George Edward Dircă, Senator USR, de profesie avocat: ” Modalitatea prin care Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996 (L163/2017) încalcă principiul bicameralismului pentru că forma adoptată la Camera Deputaților este foarte diferită de cea discutată în Senat, probabil, ca urmare a negocierilor personale dintre președinții celor două comisii implicate în adoptarea raportului asupra legii.”

Nu trebuie ignorat faptul că legea în vigoare oferă garanții menite să asigure standarde ridicate de competență și independența membrilor Consiliului Concurenței, prin faptul că propunerile sunt de apanajul Colegiului Consultativ, organism nepermanent, format din 11 până la 17 reprezentanți ai mediului universitar de concurență, ai mediului de afaceri şi ai asociațiilor de protecție a consumatorilor sau din alte persoane cu prestigiu în domeniul economic, juridic ori al concurenței, precum și din faptul că înainte de a fi numiți de către Președintele României, cei nominalizați trebuie să obțină avizul Guvernului și să fie audiați în comisiile parlamentare.

În schimb, forma adoptată și trimisă spre promulgare transformă Consiliul Concurenței într-o instituție subordonată unei majorități parlamentare care se află la putere în momentul reînnoirii mandatelor. Dar, cel mai grav, este faptul că mandatele membrilor Consiliului Concurenței urmează să expire TOATE la același termen, deși în cazul tuturor instituțiilor autonome precum ANRE, ANCOM, ASF etc. mandatele conducerii se reînnoiesc intercalat, tocmai pentru a preîntâmpina un eventual abuz al unei majorități parlamentare care ar transforma instituția într-un instrument aservit politic.

George Dircă: ”Consiliul Concurenței este o instituție esențială în asigurarea funcționării unei economii de piață libere și a unui climat cu adevărat concurențial, apărând, în cele din urmă, consumatorii finali de eventualele abuzuri și derapaje anticoncurențiale ale unor operatori economici”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.