Uniunea Europeană dovedeşte încă o dată că are resurse importante pentru a rămâne unită, chiar şi în faţa unei provocări majore, precum o pandemie.
O mutare importantă a avut loc săptămâna trecută în Europa. Cele două mai mari economii ale Uniunii Europene, Germania şi Franţa, au ajuns la o înţelegere care poate fi considerată, fără teamă de exagerare, istorică.
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au prezentat un concept de 500 miliarde de euro pentru un plan de recuperare după pandemia de coronavirus.Planul prevede împrumuturi pe piaţa de capital, făcute de Comisia Europeană, care are mult mai multă putere de negociere şi poate obţine dobânzi mai bune decât statele lovite de pandemie, precum Italia şi Spania, şi distribuire a banilor, sub formă de subvenţii tocmai către ţările afectate de criza de sănătate.
Criticii şi scepticii de serviciu anunţau deja, pentru a câta oară?, ruperea Uniunii Europene post-pandemie.Dar iată că anunţul făcut de Germania şi Franţa arată exact opusul. Uniunea Europeană va ieşi mai întărită din această criză, în ciuda opoziţiei deja apărute la planul Merkel-Macron şi a problemelor politice punctuale, pentru că arată că a înţeles în sfârşit că UE reprezintă cu adevărat un jucător important la nivel mondial doar dacă ţările membre lucrează împreună.
Europa este obligată să iasă din criza economică creată de criza de sănătate în integralitatea sa. Stagnarea economică în sudul european, lovit cel mai puternic de coronavirus, afectează companiile din ţările din nord.Iar o criză economică prelungită sporeşte riscul apariţiei unor politicieni populişti sau extremişti, care ar face rău nu doar proiectului european, ci şi fiecăruia dintre noi.Iată de ce anunţul franco-german, care vine după alte programe europene de ajutor, de la Comisia Europeană sau Banca Centrală Europeană, marchează un pas important către o Uniune Europeană mai puternică.