CNDB inaugurează Academia de Dans și Performance – singurul program intensiv de formare, dedicat tinerilor dansatori și performeri

Pentru prima dată în România, tinerii care vor să urmeze o carieră profesională în sfera dansului contemporan vor putea beneficia de o pregătire intensivă de durată, cu profesori şi coregrafi din România, Germania, Suedia şi Israel.

În anul academic 2019-2020, un număr de 15 tineri din București și din țară, vor parcurge în două semestre un proces de învățare și mentorat alături de coregrafi și pedagogi români și internaționali. Prin implicarea studenților în producții coregrafice ale anului 2020, programul – singurul de acest fel din România –  are vocația de a integra tinerii artiști dansatori și performeri români în circuitul profesional de înalt nivel.

Academia de Dans și Performance CNDB va fi inaugurată pe 30 septembrie 2019,  printr-un eveniment de lansare, la ora 11:00  la Sala “Stere Popescu” din Bd. Mărășești 80-82. Cu acest prilej, seara de la 20:30, CNDB își toți invită toți prietenii la o petrecere de bun- venit dedicată studenților și coregrafilor.

Activitatea de formare se va desfășura zilnic, de luni până vineri, pe tot parcursul anului școlar 2019-2020.  Programul va include cursuri și ateliere de dans, cercetare și studiu individual, precum și sesiuni de evaluare și feedback. De-a lungul celui de-al doilea semestru, tinerii dansatori vor participa în creații artistice de dans contemporan, care vor fi prezentate pe scenele teatrelor și centrelor artistice din România.

Curricula  Academiei a fost atent elaborată plecând de la profilul dansatorului contemporan, în conexiune cu practilcile și esteticile curente ale artelor performative. În procesul de formare, experiența participării la crearea și prezentarea unui spectacol este o dimensiune fundamentală a programului.

Toate cursurile și atelierele vor oferi o investigație profundă în fundamentele somatice și tehnicile dansului contemporan, vor crea cadrul mental pentru improvizație coregrafică și vor oferi instrumente pentru cercetare și creație. Programei i se adaugă ore de yoga, biomecanică/ kinetică, canto și nutriție. Totodată, pentru a veni în sprijinul studenților care nu locuiesc în capitală, CNDB va asigura jumătate din plata chiriei în București.

Cursurile vor fi susținute atât de coregrafi și pedagogi români, cât și de profesori internaționali, nume cu rezonanță pe scena dansului contemporan: Jan Burkhardt, Carmen Coțofană, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Simona Deaconescu, Valentina De Piante, Andreea Duță, Anna Grip, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Gisela Müller, Virginia Negru, Andreea Novac, Vava Ștefănescu, Sigal Zouk, Noa Zuk.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.