Summitul de la Sibiu, dovada că România este pro-europeană!
Săptămâna trecută, România a fost în prim-planul întregii Europe, prin Summitul de la Sibiu, unde s-au stabilit principalele direcţii ale blocului comunitar. Dincolo de prestigiul pe care îl vor genera Summitul şi Declaraţia de la Sibiu, rolul României în UE a fost subliniat din nou, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un viitor comun. Această recunoaştere se bazează pe ralierea la valorile comune ale tuturor actorilor, cu accent pe statul de drept, democraţie şi transparenţă.

De aceea, alegerile din 26 mai constituie un moment-cheie pentru evoluţia noastră democratică. Aceasta depinde de calitatea persoanelor care vor ajunge să ne reprezinte interesele în Parlamentul European, acum şi pe termen lung.

Continuarea traseului democratic poate fi asigurată doar dacă forţele democratice ale naţiunii vor reprezenta România şi îşi vor face auzită vocea în Uniunea Europeană. Din care să fim parte integrantă fără să mai ţinem capul plecat din cauza guvernării antinaţionale şi antieuropene PSD-ALDE. Vom ieşi să votăm la alegerile europarlamentare şi la referendum, pentru că aceasta este dorinţa majorităţii românilor.


Adevărata imagine a României, în esenţa sa, este cea proiectată la Sibiu, văzută pe ecranele din lumea întreagă! Noi vom rămâne un spaţiu al deschiderii, al dialogului, în care preşedintele României a fost egal cu ceilalţi şefi ai statelor membre UE: ca semnatar al Declaraţiei de la Sibiu, ca partener european.


Evenimentul de la Sibiu este numai un preambul a ceea ce se va întâmpla după alegeri, dar mai ales după îndepărtarea actualei guvernări, de a cărei incompetenţă ne-am săturat cu toţii.

Avem nevoie de un parteneriat puternic cu statele din UE, de repoziţionarea României la nivel strategic, de deschiderea dialogului social şi eliminarea faliei ce separă tot mai mult românii între ei.
Imaginea noastră este cea înregistrată la acest Summit, unde am fost egali cu celelalte naţiuni ale Europei democratice! Doar prin votul nostru responsabil putem să o păstrăm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.