La 100 de ani de la moartea familiei Romanov, ultimii țari ai Rusiei, autorul volumul istoric „Romanovii (1613-1918)”, Simon Sebag Montefiore va sosi în România la invitația Editurii Trei. Scriitorul va vorbi, în două evenimente dedicate acestui bestseller internațional, despre povestea intimă a ascensiunii și prăbușirii fabuloasei dinastii a Romanovilor. El va fi prezent pe 21 noiembrie, de la ora 19.00 la Biblioteca Centrală Universitară (BCU), strada Boteanu nr. 1, alături de Ion M. Ioniță și pe 22 noiembrie la librăria Humanitas Cișmigiu, bulevardul Regina Elisabeta 38, împreună cu Cristian Pătrășconiu, de la ora 19:00.

Simon Sebag Montefiore este un celebru istoric britanic, om de televiziune și autor de succes, multe dintre scrierile sale fiind traduse în peste 40 de limbi. 
A studiat istoria la Gonville and Caius College, Universitatea Cambridge, unde a primit titlul de doctor și este Fellow al Royal Society of Literature din Marea Britanie. 
„Într-o noapte de iarnă” a fost desemnat Cel mai bun roman politic al anului 2013 și a fost nominalizat la Premiul Orwell.

 De același autor, la Editura Trei au apărut cele trei volume ale Trilogiei Moscova, Cerul

roșu al amiezii, Într-o noapte de iarnă și Sașenka, precum și lucrările de nonficţiune Romanovii 1613–1918, Ecaterina cea Mare & Potemkin, Discursuri care au schimbat lumea și Ierusalim. Biografia unui oraș. De asemenea, la Editura Pandora M au apărut primele două volume din seria pentru copii Ordinul Iepurilor Regali din Londra (două volume), semnată de Santa și Simon Sebag Montefiore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.