Guvernul României a prezentat Parlamentului „Raportul cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru limitarea răspândirii virusului”, în care sunt stipulate planul de măsuri concrete pentru organizarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, dar şi pentru deschiderea noului an şcolar 2020-2021.
În alocuţiunea sa din plenul celor două Camere parlamentare reunite, premierul Ludovic Orban a subliniat deciziile luate de Executiv în contextul epidemiologic actual, caracterizat de o evoluţie neclară, imposibil de previzionat, prioritatea zero în luarea tuturor măsurilor fiind sănătatea publică.În vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, Guvernul României a adoptat o strategie concretă, care să răspundă atât dezideratului sanitar, de protejare a stării de sănătate a populaţiei, cât şi pentru susţinerea proceselor esenţiale dezvoltării sustenabile a ţării şi creşterii calităţii vieţii românilor, în economie, educaţie, guvernare, relaţii sociale. etc..
În condiţiile crizei declanşate de pandemia SARS-CoV-2, Guvernul României a aplicat constant trei tipuri de principii:
1. Consultarea cu specialiştii din domeniul sănătăţii;
2. Construirea de scenarii, alternative decizionale pentru problemele majore ale societăţii, scenarii care au avut în vedere posibila evoluţie a pandemiei;
3. Informarea şi consultarea partenerilor din mediul economico-social pentru fiecare decizie majoră.
Acest mod de lucru a condus la organizarea şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a examenelor pentru finalizarea studiilor, atât Evaluarea Naţională, cât şi Bacalaureatul, ceea ce conferă premisele unor procese similare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale şi a deschiderii anului şcolar 2020-2021.
Pentru ambele obiective, Executivul are scenarii adaptate realităţilor existente, precum şi un set de reglementări care conferă predictibilitate acţiunilor ce vor fi luate în perioada următoare.Deciziile Guvernului au fost luate în mod transparent, în urma consultărilor cu toţi factorii implicaţi din fiecare domeniu. Este extrem de important că românii au respectat recomandările venite din partea autorităţilor şi au fost parteneri de încredere în lupta cu noul coronavirus.
Autorităţile au optat mai degrabă pentru recomandări şi nu pentru restricţii, au informat cetăţenii cu privire la pericolul infectării şi au rezolvat probleme punctuale, acolo unde era fie un vid legislativ, fie probleme logistice cronice acumulate. Limitarea răspândirii coronavirusului a fost prioritatea zero a în ceea ce priveşte adoptarea anumitor reglementări legislative.
Sănătatea şi siguranţa românilor a fost primul obiectiv pe care s-a concentrat Guvernul PNL.
Este vital în continuare purtatul măştii şi respectarea normelor sanitare de către fiecare cetăţean, iar în acest sens îndemn turdenii şi clujenii să se conformeze acestor recomandări.
Indiferent de cum va evolua această criză sanitară la nivel naţional şi internaţional, Executivul va lua toate măsurile ce se impun pentru ca şcoala să înceapă la data stabilită, 14 septembrie, în cele mai bune condiţii, pe cele trei scenarii aflate în discuţie.
De asemenea, se fac eforturi concentrate pentru susţinerea angajaţilor şi angajatorilor de a-şi continua activitatea, pentru a garanta respectarea drepturilor fiecărui român şi a-i proteja din punct de vedere sanitar.Pe lângă lupta cu actuala criză sanitară, Guvernul a lansat „Programul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică” „Reclădim România”.
Demn de remarcat este faptul că, în doar câteva săptămâni, acest program a fost transpus în acte normative care deja produc efecte de relansare economică, de deblocare a fondurilor naţionale şi europene, precum şi în dezvoltarea unor proiecte care vin în sprijinul fiecărui român.