Principala provocare economică a României nu vine din exterior, ci trebuie identificată în interior: oricât ar creşte PIB-ul ţării, dacă nu vom rezolva risipa resurselor la nivel bugetar, nu vom putea oferi prosperitate fiecărui român.Un exemplu concret îl constituie bugetul sănătăţii, care creşte an de an cu sume uriaşe, de ordinul miliardelor de euro, fără ca pacientul, contribuabilul la bugetul asigurărilor de sănătate, să constate o îmbunătăţire spectaculoasă a condiţiilor oferite în unităţile sanitare.

În locul unor investiţii în noi unităţi spitaliceşti, eternizate pe hârtie de guvernările Dragnea, banii iau drumul unor achiziţii curente care nu se ştie cât de necesare sunt.Din păcate, decontarea unor lucrări fictive sau de proastă calitate reprezintă o cangrenă dovedită a sistemului nostru public, dar pe lângă implicarea Justiţiei, avem nevoie de o schimbare profundă de mentalitate la nivelul întregului sistem bugetar şi, îndeosebi, la vârful acestuia. România are nevoie de reforme profunde, de legislaţie îmbunătăţită şi de o majoritate parlamentară solidă care să asigure stabilitate unui guvern reformist.

Astăzi, pe lângă disfuncţionalităţile legate de infrastructura mediului urban, mare pierzător rămâne mediul rural, condamnat la sărăcie şi subdezvoltare. Am ajuns să trăim în câteva Românii paralele, fiecare cu problemele sale veşnic nerezolvate. Un buget echilibrat trebuie construit, pe viitor, nu plecând de la necesităţile ministerelor, ale instituţiilor publice, de la aparatul lor supradimensionat, ci de la nevoile oamenilor din comunităţile mici şi mari ale României. Banii trebuie gestionaţi după o cu totul altă paradigmă pentru a ajunge la bunăstare.

Pentru acest lucru, sunt necesare, în primul rând, investiţiile mari, după un plan naţional, nu local, bazate pe nevoi reale şi care să conducă la diminuarea decalajului dintre urban şi rural.

Pentru a atinge acest obiectiv, ţara are nevoie de guvern stabil, angajat în reforme, care să stopeze risipa banului public. În lumea globalizată în care trăim, nimeni nu va sta după România ca să îşi rezolve problemele interne, nimeni nu va tolera la nesfârşit corupţia endemică şi domnia bunului plac. Aşadar, este timpul să începem reforma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.