Cu sprijinul profesorilor de educație financiară din programul Școala de Bani și a partenerilor din cele 59 de locații, 13.230 de români din toate colțurile țării au participat ieri, cu ocazia Zilei Internaționale a Economisirii, la cea mai mare lecție de educație financiară din lume.

Recordul a fost omologat azi dimineață de reprezentanții GUINNESS WORLD RECORDS, care au fost prezenți în România pentru a participa la tentativa oficială și a certifica numărul de participanți. Pentru ca recordul să fie validat era necesară participarea simultană a cel puțin 5.624 de persoane, acesta fiind numărul de participanți înregistrat în 2013 de o inițiativă similară înregistrată în Statele Unite.

Recordul aparține românilor si Romaniei, reușita este a noastră, a tuturor celor care au  încredere că drumul spre prosperitate trece prin educație, drumul spre independența financiară trece prin educație. Recordul aparține oamenilor care au intrat în sălile de curs și celor care nu au reușit dar și-au dorit. Recordul aparține colegilor mei care demonstrează și cu această ocazie ca banking înseamnă în primul rând oameni și comunități în jurul unei misiuni comune. Suntem mândri că am reușit să contribuim, prin mobilizarea exemplară a colegilor mei din bancă, la organizarea unui eveniment de o asemenea amploare în întreaga țară. România are nevoie de încredere, iar această încrederea se naște din realizări, vine atunci când demonstrăm că putem să ne mobilizăm împreună pentru o cauză importantă, care ține de viitorul fiecăruia dintre noi. Responsabilitatea noastră este să punem la dispoziție resursele, inclusiv și mai ales educaționale, pentru a contribui la crearea de prosperitate în România

, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

În fiecare an, Grupul Erste realizează studii despre cunoștințele financiare și nivelul de economisire în țările din Europa Centrală și de Est. Rezultatele de anul acesta ne arată că un sfert dintre români nu economisesc deloc și doar 17% dintre români au economisirea printre priorități, restul pun deoparte doar ce le rămâne la final de lună sau de an. Mai mult de o treime dintre români cred că nu sunt pricepuți să-și gestioneze banii, că nu au talent la acest lucru. La Școala de Bani, românii înțeleg că gestionarea banilor se învață, exact ca orice alt lucru în viață. Învață cum să-și gestioneze bugetul zilnic, cum să stabilească obiective financiare realiste pe termen scurt, mediu și lung și cum să facă să le atingă și să fie independenți financiar.    

Numărul românilor care se simt bine informați în ceea ce privește educația financiară crește de la an la an, chiar dacă în procente mici. O treime dintre români se consideră bine informați financiar, iar la capătul opus, 4 din 10 români cred că nu sunt deloc bine informați pe această temă.

Parteneri în depășirea recordului mondial pentru cea mai mare oră de educație financiară au fost Universitatea Babes Bolyai, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Alecsandru Ioan Cuza Iași, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Universitatea Ștefan cel Mare, Universitatea George Bacovia, Universitatea Andrei Saguna, Universitatea Dunarea de Jos Galați, Universitatea din Pitești, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Universitatea din Târgoviște, Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, Universitatea Agora Oradea, Universitatea de Vest Vasile Goldis, Universitatea Aurel Vlaicu Arad, Universitatea de Vest din Timișoara,  Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Transilvania Brasov, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnica din București, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea din București, Facultatea de drept, Universitatea de Arhitectura Ion Mincu și ANOSR.

*  *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.600 de bancomate şi POS – 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.  

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.600 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2017, Erste Group deținea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.