PRO România salută adoptarea, de către Parlament, a proiectului care prevede acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor împotriva virusului COVID-19. Iniţiativa aparţine parlamentarilor PRO România şi PSD, a fost depusă pe 23 aprilie şi stabileşte regimul de achiziţie şi distribuţie a materialelor de protecţie.

”În primul rând vreau să mulţumesc tuturor colegilor care au susţinut şi votat acest proiect. Această lege repară nedreptăţile făcute de Guvern. Este aberant să impui purtarea măştilor atâta vreme cât ai câteva milioane de cetăţeni care nu-şi permit să le cumpere.

Cei din categoriile defavorizate, familiile afectate de coronacriză, toţi aceştia se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente materialelor de protecţie. Tocmai de aceea, am propus ca Ministerul Sănătăţii, prin UNIFARM S.A, să dispună achiziţionarea de măşti conforme cu standardele europene în vigoare, iar distribuirea către români să se facă prin autorităţile publice locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podaşcă.Legea prevede că măştile de protecţie trebuie achiziţionate preponderent din producţia internă, iar furnizarea acestora către categoriile vizate de lege trebuie să se facă până la încheierea pandemiei COVID-19, declarată oficial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Este nevoie de un sprijin recurent pentru familiile vulnerabile. Vrem ca românii să aibă posibilitatea să se întoarcă la muncă în condiţii de siguranţă, cu respectarea normelor recomandate de specialişti. Pentru o cât mai rapidă implementare a acestui sprijin facem apel la preşedintele României să promulge acest proiect de lege de urgenţă”, a încheiat Gabriela Podaşcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.