Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit-o luni, 3 decembrie a.c., pe doamna Ine Marie Eriksen Søreide, ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, cu ocazia vizitei pe care aceasta o efectuează în România.

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat satisfacția cu privire la stadiul și dinamica cooperării bilaterale, Regatul Norvegiei fiind un partener important al României în cadrul Spațiului Economic European (SEE). Cei doi înalți oficiali au salutat perspectiva consolidării dialogului politic la nivel înalt pe durata exercitării de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, ținând cont de faptul că Norvegia, în calitate de stat al Spațiului Economic European, are în vedere ralierea optimă la o serie de formate de cooperare ale UE.

Președintele României a prezentat prioritățile țării noastre pe durata Președinției Consiliului UE și principalele provocări ale acestui mandat, subliniind importanţa pe care o va avea Summitul din 9 mai 2019 de la Sibiu pentru viitorul proiectului european, spre beneficiul direct al cetățenilor europeni.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, cu acest prilej, aprecierea sa pentru proiectele realizate prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian și al SEE și a exprimat speranța că implementarea acestor proiecte va continua să devină tot mai eficientă și productivă pe viitor, în domenii de interes comun. Ministrul de externe norvegian a evidențiat, în acest sens, că bunele practici rezultate din proiectele cu România sunt deosebit de utile în elaborarea programelor similare cu alte state.

Ministrul Ine Eriksen Søreide a transmis, totodată, aprecierea pentru comunitatea de români stabilită în Norvegia, care este bine integrată și aduce o valoare adăugată relației bilaterale, inclusiv în promovarea parteneriatelor de afaceri și a relațiilor comerciale, care au cunoscut o revitalizare în ultima perioadă.

Președintele României și ministrul de externe norvegian au fost de acord că poziționările strategice ale celor două țări, precum și provocările de securitate similare cu care se confruntă constituie o bază pentru consolidarea dialogului bilateral și în cadrul NATO, unde România și Norvegia au deja o cooperare foarte bună.

Cu prilejul întâlnirii, a avut loc și un schimb de opinii cu privire la teme de interes de pe agenda internațională și regională, cu accent pe Vecinătatea Estică şi situaţia actuală a securităţii în Marea Neagră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.