Premierul în exercițiu, Ludovic Orban, a participat astăzi la o videoconferință cu omologi din Italia, Bulgaria, Cipru, Austria, Slovacia, Ungaria și Israel pe tema situației provocate de noul coronavirus (COVID-19).
Prim-ministrul a prezentat măsurile de prevenție luate de autoritățile române pentru prevenirea extinderii pe teritoriul României a noului coronavirus și evoluția situației la nivel național.
Oficialii statelor participante la videoconferință au discutat despre necesitatea schimbului de bune practici și a unei cât mai bune coordonări între instituțiile statelor pe teritoriul cărora există cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
![](https://atelieruldestiri.ro/wp-content/uploads/2020/03/89385321_2686592281462677_1102636813484294144_o.jpg)