Pentru a ajuta procesul de donare de plasmă din partea foștilor pacienți COVID-19, portalul covidplasma.ro a creat în premieră în România un registru special dedicat acestora. 

Registrul Donatorilor de Plasmă Convalescentă COVID-19 este deschis tuturor celor care au depășit cu bine infecția cu noul coronavirus și doresc să-și ajute semenii să învingă și ei boala. Toți ex-pacienții COVID-19 care vor să doneze plasmă se pot înscrie accesând linkul https://covidplasma.ro/registrul-donatorilor/ 

Acest registru are drept scop să permită înregistrarea cât mai devreme a donatorilor și programarea acestora cât mai rapid posibil pentru donarea de plasmă, astfel încât fiecare donator de plasmă convalescentă să poată dona de mai multe ori, salvând astfel până la 9 vieți. Precizăm că aceste persoane pot dona de mai multe ori în perioada de hiperimunitate, adică acea perioadă limitată în care plasma lor are o concentrație ridicată de anticorpi anti-COVID-19. Timpul este esențial, iar întregul sistem trebuie gândit și pus în practică pentru ca plasma colectată de la convalescenți să ofere maximul de ajutor posibil actualilor pacienți.

Creăm astfel o bază de date cu potențiali donatori, pe care o punem la dispoziția Ministerului Sănătății și a Institutului Național de Hematologie Transfuzională pentru a putea începe colectarea de plasmă convalescentă în vederea tratării pacienților COVID-19. Portalul covidplasma.ro garantează confidențialitatea tuturor înscrierilor, urmând ca cei înscriși să fie contactați de către centrele de transfuzie sanguină de îndată ce procedura donării de plasmă convalescentă devine operațională în România. 

Reamintim că București și Iași sunt primele două orașe din România în care sunt instalate echipamente pentru colectarea de plasmă de la donatori. Noi orașe din țară vor beneficia în zilele următoare de echipamente de colectare, iar colectarea va fi demarată imediat ce Ministerul Sănătății aprobă procedurile pentru donare. 

Site-ul covidplasma.ro a fost creat cu sprijinul Besmax Pharma Distribution, compania farmaceutică românească ce a donat deja 4 echipamente și 4.000 de kituri pentru colectare de plasmă către statul român, urmând să pună la dispoziția centrelor județene de transfuzii încă 14 echipamente pentru colectarea de plasmă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.