Susţin amendamentul Grupului parlamentar PNL şi al colegului meu Robert Sighiartău, la proiectul de buget pe anul 2019, prin care alocaţiile copiilor noştri să fie dublate şi indexate cu rata inflaţiei.Îmi doresc ca cei de la PSD şi ALDE să realizeze prostia pe care au făcut-o nesusţinând majorarea alocaţiilor copiilor, prin votul dat la Senat, şi sper ca parlamentarii PSD de Vrancea, la rândul lor unii proaspăt părinţi şi chiar bunici, să gândească la rece şi să vadă clar că acest vot îl acordă, în principiu, pentru viitorul României.Nici nu vreau să mă gândesc cu ce obraz vor mai veni doamna şi domnii deputaţi PSD de Vrancea în judeţ, să plângă pe umerii copiilor care, din alocaţia lunară de 84 de lei, trebuie să îşi drămuiască banii pentru rechizite, haine, pacheţel pentru şcoală, vitamine ori medicamente, jucării, alimente sau transport.Copiii noştri au nevoie de sprijin pentru ca fiecare dintre ei să îşi exploateze la maximum potenţialul. Cum putem spera la generaţii viitoare sănătoase şi educate când numeroşi copii din Vrancea şi din întreaga Românie merg la culcare flămânzi şi abandonează şcoala din cauza sărăciei?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.