Pe 25 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor. Peste tot în lume, între 25 noiembrie şi 10 decembrie, se organizează acţiuni pentru cele 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor. Scopul acestor acţiuni este de a creşte gradul de conştientizare asupra faptului că femeile din întreaga lume sunt supuse unor forme de violenţă greu de imaginat, care, de cele mai multe ori, rămân ascunse.

Cele 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor vor avea ecou şi în Parlamentul României. Deputata independentă Oana Bîzgan organizează, în perioada 4-5 decembrie, o expoziţie cu lucrările realizate de Cynthia Loris – artist plastic şi supravieţuitoare a violenţei domestice. Cele zece lucrări ale artistei vor fi expuse pe holul din faţa plenului Camerei Deputaţilor.„Am făcut un pas important când am introdus în legislaţia naţională Convenţia de la Istanbul şi le mulţumesc colegilor mei parlamentari pentru asta. Avem, însă, mulţi paşi de făcut când vorbim despre implementarea legii, sprijinul financiar pe care trebuie să-l acordăm victimelor violenţei şi, cel mai important, când vorbim despre mentalităţile oamenilor.

Doar împreună putem să punem capăt unui flagel cu efecte grave asupra sănătăţii, calităţii vieţii şi bunăstării victimelor şi familiilor lor, asupra dezvoltării întregii societăţi.

Trebuie să dăm un semnal ferm că există toleranţă 0 pentru violenţă!”, a declarat deputata independentă Oana Bîzgan. „Fiecare lucrare are o poveste reală în spate. Sunt poveştile unor femei si copii care au trecut în anumite momente ale vieţii lor prin traume, prin violenţă domestică sau au fost martori la aşa ceva.

Eu am realizat această expoziţie pentru că artistul trebuie să fie un critic al lucrurilor urâte din societate. Trebuie să aducă la suprafaţă ceea ce noi vrem să ascundem”, declară artista Cynthia Loris. În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută de partenerul ei. 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. 1 din 4 femei este agresată fizic sau sexual de către partener. 55% din români sunt de părere că violul este justificat în anumite situaţii.

De asemenea, anul trecut au avut loc 20.531 de fapte de loviri şi alte violenţe comise între membrii familiei. Dintre victime, 76%, adică 15.584, au fost femei. 46 dintre aceste femei şi-au pierdut viaţa. Pentru a trage un semnal de alarmă privind aceste cazuri, deputata Oana Bîzgan a ales să poarte în aceste 16 zile de activism piese din colecţia neconvenţională Manifest. Aceasta a fost lansată în 2017, de trei tineri artişti români – Alina Gurguţă, Ellida Toma şi Matei Arnăutu. „Proiectul Manifest atrage atenţia asupra unei probleme frecvent întȃlnite, violenţa împotriva femeilor.

Statisticile îngrijorătoare arată că nicio ţară nu este străină de această problemă, astfel că astăzi lupta se duce pe toate planurile, iar un demers artistic, menit să aducă lumină şi solidaritate în sufletele chinuite, este bine-venit”, susţin realizatorii acestui proiect. Mai multe informaţii despre acest proiect puteţi găsi aici: http://bit.ly/proiect-manifest .

Încă de la intrarea în Parlamentul României, deputata independentă Oana Bîzgan a fost o susţinătoare a Convenţiei de la Istanbul şi a modificărilor legislative pentru toleranţă 0 faţă de violenţa domestică. „Prin intermediul acestor modificări legislative, victimele violenţei domestice pot avea parte de sprijin real în astfel de cazuri: ordinul de protecţie provizoriu, emis de poliţist.

Acesta este esenţial pentru o intervenţie rapidă şi eficientă în sprijinul victimei violenţei domestice – înlăturarea agresorului din domiciliul comun şi din preajma victimei este o măsură ce va salva sute de vieţi anual, dacă va fi aplicată corect”, declară Oana Bîzgan, Young Global Leader şi membră a reţelei internaţionale Women Free from Violence. Deputata independentă Oana Bîzgan este recunoscută pentru iniţiativele legislative care apără drepturile femeilor şi ale copiilor, precum legea hărţuirii stradale, legea creşterii vârstei la care copiii din sistemul de protecţie sunt trimişi în centre de tip rezidenţial, pedepsirea hărţuirii morale la locul de muncă şi acordarea de servicii gratuite de sănătate şi educaţie pentru copiii fără CNP. Mai multe informaţii pe www.oanabizgan.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.