Uniunea Salvați România dezaprobă ferm modul în care Parlamentul României este pus, constant, în slujba PSD și ALDE. Resurse importante vor fi alocate de cele două Camere pentru a ancheta invențiile proliferate de liderii partidelor la putere pe tema fraudării alegerilor europarlamentare și a referendumului pe Justiție, în timp ce, același Parlament, a ignorat total bătaia de joc la care au fost supuși pe 26 mai românii din Diaspora.

În urmă cu aproape o lună, USR a cerut formarea unei comisii speciale care să ancheteze îngrădirea dreptului de vot al românilor din Diaspora, în condițiile în care zecii de mii de cetățeni români din străinătate nu au putut să-și exercite un drept garantat de Constituție. Bineînțeles că Parlamentul a ignorat total cererea, stă și acum prin cine știe ce sertare. Dar, acum, într-o completă bătaie de joc, Parlamentul înființează o comisie specială care să verifice invențiile rostogolite de liderii PSD și ALDE, prin studiourile tv, pentru a-și scuza în fața electoratului scorurile proaste obținute pe 26 mai. Oricum, ne aflăm într-o situație aberantă: PSD și ALDE înființează o comisie care să vadă dacă au fost fraudate alegerile organizate de PSD și ALDE”, a declarat Cristina Prună, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Decizia Birourilor Permanente Reunite de înființare a unei comisii parlamentare de anchetă privind alegerile din 26 mai și posibilele fraude este cu atât mai inexplicabilă cu cât președintele Autorității Electorale Permanente, Florin Mitulețu-Buică, a declarat că nu au fost fraude la votul din 26 mai.

PSD și ALDE nu au înțeles nimic, continuă delirul comunicării publice cu fraude ale statului paralel și cu forțe străine care amenință democrația din România. De data asta, rolul vârfului de lance în lupta cu aceste forțe ascunse e jucat de domnul Tăriceanu, care dă în fiecare zi măsura farsei pe care a jucat-o poporului român atunci când s-a prezentat drept om de stat. Nu, nu e nicio forță ascunsă, nu e nicio conspirație, e doar poporul român care, după ce PSD și ALDE și-au bătut joc de el în ultimii doi ani, își manifestă vocația europeană și atașamentul față de valorile democrației și ale statului de drept. Nimeni nu îi poate împiedica, însă, pe liderii PSD și ALDE să fie ridicoli și nici să-și grăbească dispariția din prezentul României”, a declarat și deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

USR a cerut Camerei Deputaților, imediat după votul din 26 mai, alături de PNL, PMP și câțiva parlamentari Pro România, înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pe votul din Diaspora. Biroul Permanent al Camerei a tergiversat introducerea cererii pe ordinea de zi a plenului, iar când, într-un final, aceasta a fost introdusă, a fost pusă pe poziția 35. Solicitările USR ca cererea să fie adusă pe primul punct al ordinii de zi a rămas, la fel, fără răspuns.

Comisia solicitată de USR, alături de celelalte partide din Opoziție, viza îngrădirea dreptului la vot al cetățenilor din Diaspora, având următoarele obiective:

– Circumstanțele în care a fost stabilit un număr de secții de votare ce s-a dovedit a fi insuficient;

– Cine au fost responsabilii pentru organizarea defectuoasă a alegerilor din Diaspora;

– În ce măsură observatorii de la secții au acordat asistența necesară alegătorilor pentru a fi îndrumați spre alte secții de votare;

– De ce nu s-a prelungit programul de votare la secțiile cu probleme din Diaspora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.