KMG International (Rompetrol) este sponsorul principal al celei de-a 53-a ediții a olimpiadei de chimie, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, in perioada 21-25 martie. 350 de elevi din clasele VIII-XII din toată România vor participa la etapa națională a competiției.

„Educația de calitate este unul dintre principiile  dezvoltării durabile. Investiția în generațiile viitoare reprezintă o prioritate pentru noi, de aceea, în ultimii ani, am inițiat proiecte educaționale si oferim programe de internship, burse de performanță. Performanța poate fi încurajată prin competiție corectă, de aceea sprijinim Olimpiada Națională de Chimie, un concurs care pune în valoare pasiunea pentru chimie și gândirea analitică a elevilor și îi aduce mai aproape de domeniul energetic.” Alexey Golovin, vicepreședinte al Grupului KMG International.

Deschiderea oficială a fazei naționale are loc pe 21 martie, de la ora 18, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța. Reprezentanții Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Universității „Ovidius” din Constanța, autorităților locale și Rompetrol vor fi prezenți la eveniment. Pe 22 și 23 martie, elevii împreună cu profesorii lor coordonatori vor veni în vizită la rafinăria Petromidia, unde vor beneficia de un tur ghidat.

„Cea de-a 53-a ediție a Olimpiadei Naționale de Chimie va reuni 350 de elevi pasionați de  domeniul fascinant al chimiei și determinați în a demonstra că sunt cei mai buni. Împreună cu ei, profesorii care i-au îndrumat de-a lungul acestui drum sunt exemple de perseverență și dedicare, fără de care performanțele școlare nu ar exista. Sperăm ca această olimpiadă  să le dezvolte spiritul competitiv și dorința de a-și continua drumul spre excelență.” Prof. Zoia-Gabriela Bucovală, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Câștigătorii etapei naționale vor fi premiați pe 25 martie, primind premii atât din partea organizatorilor, cât și premii speciale oferite de KMG International. Sprijinul financiar oferit de KMG International va fi folosit pentru achiziționarea materialelor necesare pentru proba practică, ce are loc pe 24 martie.

Investiții în generațiile viitoare

De peste 15 ani, KMG International oferă programe de practică și internship, investind în dezvoltarea resurselor umane şi în transferul de cunoştinţe de la profesionişti la tineri absolvenţi. În 2018, 140 de studenţi au fost recrutaţi pentru programul de practică în companiile de la platformele Vega şi Petromidia şi 20 în sediul central din Bucureşti. 1300 de interni s-au alăturat Grupului din 2001 până în prezent, mulţi rămânând în cadrul companiei. KMG International a dezvoltat o colaborare de lungă durată cu universităţi si licee din mai multe oraşe din ţară, construind programe dedicate studenților și elevilor ce îşi doresc o carieră în domeniul energetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.