Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice detalii despre sumele din bugetul de stat şi din fonduri nerambursabile alocate pentru modernizarea drumurilor judeţene şi celor comunale, cu precădere a celor din judeţul Iaşi.„În urmă cu doar câteva luni, Prim-ministrul României declara că prin PNDL «am scos ţara din noroaie».

Din nefericire, asistăm la o realitate în care ambulanţele rămân blocate în noroi, fiind necesare intervenţii suplimentare, cu riscul ca medicii să ajungă prea târziu la pacienţi.

Cel mai recent caz fiind înregistrat la Vaslui.Conform INS, la 31 decembrie 2018, din totalul drumurilor 32,8% sunt pietruite şi de pământ, iar 46,6% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere au durata de serviciu depăşită.

Pe de altă parte, prin programul de guvernare PSD-ALDE au fost promise, pentru perioada 2018-2020, investiţii pentru modernizarea drumurilor judeţene de 2.7 miliarde euro, iar pentru modernizarea drumurilor comunale de 3.8 miliarde euro, atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat explicaţii privind măsurile pe care le va lua Ministerul în privinţa drumurilor cu durată de serviciu depăşită, astfel încât vieţile omeneşti să nu mai fie puse în pericol din cauza stării precare a drumurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.