Ministrul Finanțelor Publice, dl Eugen Teodorovici, a discutat luni, 8 aprilie a.c., cu reprezentanții asociațiilor autorităților locale (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România, și Asociația Comunelor din România). Printre temele abordate în cadrul întâlnirii se numără:

  1. Inventarierea problemelor din administrația locală și identificarea modalităților prin care acestea pot fi remediate sau atenuate (de ex. asigurarea unui cadru legislativ suplu și eficient pentru derularea investițiilor, finanțarea activităților curente, eliminarea blocajelor legislative care împiedică realizarea unor proiecte majore în comunitățile locale, reducerea numărului și scurtarea termenelor de obținere a avizelor și autorizațiilor etc.).
  2. Identificarea unei formule de echilibrare care să răspundă la necesitățile tuturor nivelelor administrației publice locale – consilii județene, municipii, orașe și comune – să fie rezultatul consensului tuturor structurilor asociative și care să ofere predicitibilitate pentru fundamentarea bugetelor acestora pe mai mulți ani, prevederi ce vor fi cuprinse pentru transparență în Legea Finanțelor Publice Locale.
  3. Identificarea mecanismelor de dezvoltare a mediului de afaceri local și elaborarea unor propuneri de îmbunătățire a legislației economice, în special în domeniile care au influențe majore asupra competitivității economice.

„Dialogul de astăzi este un pas înainte spre rezolvarea unor anumite aspecte ridicate de administrația locală. Este important să ne așezăm la aceeași masă și să identificăm principalele linii de acțiune care să conducă la îmbunătățirea calității vieții fiecărui român.”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Reprezentanții MFP au răspuns de asemenea și întrebărilor autorităților locale privind aplicarea Legii bugetului. La propunerea ministrului de finanțe, în scopul elaborării și implementării unor politici publice în favoarea cetățeanului, aceste întâlniri de lucru vor avea loc lunar, pentru a crește eficiența procesului de consultare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.