Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis vineri, 18 august a.c., Majestății Sale Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, un mesaj de condoleanțe, în urma atacurilor teroriste care au avut loc la Barcelona.

„În aceste momente de grea încercare, doresc să exprim solidaritatea deplină a României și poporului român cu Regatul Spaniei şi întregul său popor. În fața acestor noi tragedii, reiterez determinarea României de a coopera strâns și a continua lupta împotriva terorismului.

Acest act incalificabil ne arată în mod dureros, o dată în plus, că demersul comun al României și al Spaniei de a înființa o Curte Internațională împotriva Terorismului trebuie urmărit cu și mai multă determinare.”, se arată în mesajul Președintelui Klaus Iohannis.

Totodată, Președintele României a adresat sincere condoleanțe familiilor victimelor și urări de însănătoșire grabnică celor răniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.