La Tulcea, se lansează prima Clinică Medicală Premium, care va fi prezentă în Iunie 2019, la Cannes, ca practică de turism medicalMedicina dentară românească promovată la nivel național și internațional
Unident Center Tulcea este o clinică dentară cu tradiție, fiind fondată în anul 2001, de către Dr. Petronela Luca. Aceasta face parte din grupul de firme în cadrul căruia funcționează două clinici dentare premium – în Tulcea și Galați, două laboratoare dentare digitale, două centre de radiologie dentară 3D, un studio foto dentar – VIP Studio Smile și un centru de educație medicală continuă. 

Datorită amplasării geografice inedite, aproape de Delta Dunării, Unident Center desfășoară un program complex de turism medical național și internațional, în care promovează nu doar medicina dentară, cât și cultura, valorile și tradițiile românești dincolo de granițe.

”Suntem mândri și onorați că putem desfășura un proiect de turism medical, prin care promovăm medicina, valorile, cultura și tradițiile românești  oriunde în lume. Indiferent de problema dentară cu care vă confruntați, va așteptăm pregătiți cu soluții pemium personalizate pentru sănătatea dumneavoastră dentară”, susține Dr. Petronela Luca, General Manager Unident Center.Tratamente stomatologice pe care le oferă Clinica Unident Center Tulcea au tarife cu până la 40 – 60% mai reduse decât în țările Europei de Vest sau în S.U.A.

Așadar, alături de tratamentele stomatologice de succes, clienții străini se pot bucura și de o vacanță de neuitat prin programul de turism medical. Printre oportunitățile programului se numără nu doar vizitarea uneia dintre cele mai frumoase delte din lume – Delta Dunării – ci și a orașelor Tulcea, Constanța, București, Brașov, Sibiu sau Sighișoara, fiecare cu specificul său autohton. 

Acest program de turism medical foarte bine conturat al Clinicii Unident Center Tulcea va fi prezentat în luna iunie 2019 la Cannes ca exemplu de bune practici în  domeniu. Printre diferențiatorii Unident Center  se numără expertiza de peste 20 de ani a doamnei Dr. Petronela Luca, oferirea unor servicii integrate de medicină dentară premium la un preț avantajos și prevenirea cancerului oral prin consultații gratuite cu ajutorul Velscope Vx. 

De asemenea, Clinica Unident Center folosește tehnologii de ultimă generație precum tratamentul inovator de regenerare al țesuturilor ce tratează parodontoza (Electronic Stem Generator), anestezia The Wand fără ac, ce nu oferă senzația de amorțeală, cel mai performant scanner la nivel mondial (Digital Trios 3), ce realizează amprente digitale de mare precizie sau Laserul Waterlase ce utilizează molecula de apă pentru realizarea tratamentelor avansate, fara anestezie,  freză sau bisturiu, fără durere sau sângerare. 

În plus, locațiile Unident Center au o abordare holistică, fiind proiectate în stil feng-shui de către Maestrul Internațional Cristina Groza.Tot fluxul de lucru din cadrul Clinicii Unident Galați este digital, garantând rapiditatea și calitatea tratamentelor  și, implicit, confortul pacienților. Pentru a obține cele mai bune rezultate se utilizează amprentarea digitală, proiectarea 3D a coroanelor dentare, tehnologie robotică, ghiduri chirurgicale și softuri pentru design dentar.                                      Mai multe detalii pe www.unident.ro sau pe paginile de Facebook:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.