Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind măsurile avute în vedere pentru asigurarea securităţii fizice în toate unităţile de învăţământ preuniversitar.„În ultimul timp, în spaţiul public, au fost semnalate mai multe cazuri de violenţă între adolescenţi, fenomen ce tinde să ia amploare. Astfel de cazuri probabil că sunt mai numeroase, dar, din cauza fricii sau ruşinii, victimele unor astfel de agresiuni nu au curajul să vorbească sau să le reclame, fiind nevoite să trăiască adevărate drame.Potrivit statisticilor IGPR, 1587 de agresiuni (91,52%) au fost săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ şi 147 (8,48%) în zona adiacentă acestora.
În urma analizei situaţiei actuale, s-a constatat că, din totalul de 18.000 unităţi de învăţământ preuniversitar, 10,71% sunt asigurate exclusiv cu pază umană, 39,53% sunt dotate exclusiv cu sisteme de supraveghere video, 16,15% au şi pază umană şi supraveghere video, în timp ce 33,61% dintre unităţile şcolare sunt neasigurate”, a arătat parlamentarul PNL.În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut ministrului Educaţiei detalii despre costurile şi perioada de timp necesare pentru asigurarea securităţii fizice în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. De asemenea, s-au solicitat informaţii despre posibilele programe sau campanii prin care să prevină şi să descurajeze violenţa în mediul preuniversitar.