Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, 10 iunie 2020, că nu este de acord cu prelungirea stării de alertă în toată România, dar spune că parlamentarii social-democrați nu vor lăsa țara într-un vid legislativ și că poate fi dată o lege pentru purtarea măștilor în spații închise, de exemplu.

Marcel Ciolacu spune că a vorbit, la întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, despre purtarea măștilor în spații închise, măsură cu care este de acord.

„Am picat de acord că spitalele trebuie deschise bolnavilor cronici, limitarea spitalelor suport COVID în perioada următoare, deoarece avem exemple de spitale suport COVID care nu au niciun pacient, iar localitățile respective nu mai beneficiază de asistență medicală”, a precizat Marcel Ciolacu.

„Nu considerăm că este nevoie de stare de alertă pe întreg teritoriul României, ținând cont de aceste excepții, de purtarea măștilor în locuri închise, distanțarea, lucruri care mi se par corecte și pe care le susținem și noi”, a mai spus președintele interimar al PSD.

Guvernul adoptă azi hotărârea de prelungire a stării de alertă

Surse guvernamentale susțin că în ședința Executivului, programată pentru ora 18, va fi adoptată hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă. Perioada de prelungire discutată la nivelul Guvernului este de 30 de zile, însă la discuțiile de miercuri cu Raed Arafat, liderii politici din Parlament au înaintat și termenul de 15 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.