Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat joi adoptarea unei noi Ordonanțe Militare. Ordonanța Militară 9 prelungește interzicerea zborurilor spre mai multe țări și elimină prevederile privind interzicerea exportului de cereale, prevăzute în Ordonanța Militară 8.

„Intrăm de mâine într-o perioadă foarte importantă pentru evoluția viitoare a gestionării situației legate de noul coronavirus. Este foarte important să avem puterea de a îmbina cu înțelepciune latura spirituală, una foarte importantă pentru un popor cu frica lui Dumnezeu, așa cum este poporul român, cu cea a prevenirii răspândirii acestui perfid inamic. Fac din nou apel la dvs. să respectați prevederile ordonanțelor militare date până în prezent și a tuturor prevederilor, inclusiv a recomandărilor primite de la Biserica Ortodoxă Română.

Evitați interacțiunea cu alte persoane, nu mergeți în vizită și nu primiți oaspeți de sfânta sărbătoare a Paștelui. Sunt conștient că este greu, motiv pentru care am și ajuns la un acord cu BOR, pentru a ne asigura că lumina sfântă ajunge la toți românii care își doresc asta. Sunt încrezător că vom trece peste această perioadă dificilă.

Așa cum știți, starea de urgență a fost prelungită. Așa cum știți, acest lucru era imperios necesar. Cred că toți avem, indiferent de orientarea politică, religie, un dușman comun – noul tip de coronavirus. Vă asigur că MAI nu se relaxează în această perioadă. Zilnic, în aceste zile de sărbătoare, vor fi la datorie polițiști, jandarmi, militari, polițiști locali și toți angajații celorlalte instituții partenere în această perioadă.

Pentru a face un nou pas ca să prevenim eficient răspândirea noului tip de coronavirus și a reglementa unele prevederi, astăzi am semnat și am prezentat spre avizare prim-ministrului ordonanța militară numărul nouă.

Am prelungit suspendarea zborurilor spre Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania.

O altă reglementare din ordonanța de astăzi este excepția la normele de izolare pentru navigatori. Dacă aceștia nu prezintă simptome, toate echipajele de la bordul navelor îndeplinesc aceleași condiții ca și șoferii de la camioanele de marfă sau echipajele de la avioane.

O altă prevedere importantă, anunțată săptămână trecută, este legată de muncitorii transfrontalieri, care muncesc în zona de frontieră cu Bulgaria. Sunt și ei exceptați de la izolare dacă nu prezintă simptome ale Covid-19, exact cum am făcut cu muncitorii din zona frontierei cu Ungaria.

Prin această ordonanță, termenul este prelungit proporțional pentru fiecare țară.

A fost un alt punct important în analizele din cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, cu privire la piețele agroalimentare. Ele rămân deschise și în această perioadă, în baza actelor normative incidente care reglează funcționarea lor, cu condiția respectării tuturor ordonanțelor militare cu privire la oprirea răspândirii infecțiilor cu noul tip de coronavirus. Aș face un apel la conducătorii acestor piețe să fie foarte atenți nu doar la intrarea în piață, ci să evite aglomerațiile și în interiorul pieței, altfel riscă închiderea pieței.

Un alt punct important se referă la interzicerea exportului de grâu și alte produse derivate, interzicere care a fost precizată și impusă în ordonanța militară anterioară. Prin această ordonanță, articolele care interzic acest export își încetează aplicabilitatea. S-a reușit perspectiva și s-a clarificat achiziția necesară pentru completarea rezervei de stat, astfel încât un subiect important, care preocupă guvernul, securitatea alimentară, să fie asigurată până la următoarea recoltă. Așadar, tot ceea ce a fost interzis la export pentru a păstra aceste rezerve, fiind deja rezolvat, din acest moment anunț producătorii și comercianții că nu mai este interzis acest export.

În încheiere aș dori să le mulțumesc celor din diaspora pentru că au înțeles că aceste sărbători la distanță reprezintă de fapt iubirea și grija față de cei dragi. Aș dori să le precizez că, venind în țară, sunt în situația în care ne obligă să aplicăm prevederile ordonanțelor anterioare, ceea ce înseamnă că vor sta în locuri special amenajate de carantină. Am spus acest lucru pentru a clarifica discuțiile cu privire la ordinul Ministerului Sănătății, care prevedea unele condiții de carantinare. Vreau să vă spun că, în această zi, avem disponibile încă 13.254 de locuri în carantină. Așadar, cei care au crezut că nu se mai aplică o carantină în zone special amenajate pentru această destinație, carantina instituționalizată, pentru a le clarifica această informație precizez că respectivul ordin al comandatului acțiunii și al ministrului are mai multe definiții.

Carantina la domiciliu este aplicabilă doar în ultima fază, situație în care nu este acum România. Așa cum am spus avem 13.254 de spații de cazare disponibile și capacitatea de a le multiplica. În concluzie, cei care au perceput că vor sta în izolare la domiciliu, au perceput într-un mod eronat.

Acolo sunt definite spațiile, etapele și zonele de carantinare. Astăzi, acum, România are avantajul că nu este la nivelul, la cazuistica înregistrată în alte state.

Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le faceți în această perioadă în care pe primul loc trebuie să fie sănătatea și grija față de cei dragi. Vă doresc multă sănătate în numele meu și al tuturor colegilor din MAI. Dumnezeu să binecuvinteze România, pe români și vă doresc tuturor sărbători liniștite. Vă mulțumesc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.