Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat marți, 7 aprilie a.c., cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, la Ceremonia de semnare a Acordului de Colaborare Bienală între Organizația Mondială a Sănătății – Biroul Regional pentru Europa și Ministerul Sănătății din România. Evenimentul s-a desfășurat prin videoconferință, la Palatul Cotroceni.

Semnarea acestui acord, pentru perioada 2020-2021, întărește colaborarea dintre țara noastră și Organizația Mondială a Sănătății.

Ziua Mondială a Sănătății din acest an este dedicată marcării activității asistentelor medicale și a moașelor. Președintele României a subliniat că, în contextul actual, personalul medical se află în prima linie a luptei împotriva răspândirii pandemiei, protejarea sa fiind prioritară, și a reluat apelul la responsabilitate către cetățeni, menționând, totodată, că respectarea cu strictețe a măsurilor impuse de autorități înlesnește munca personalului medical, astfel încât să ofere asistență celor care au reală nevoie de îngrijire.

Președintele Klaus Iohannis a punctat necesitatea consolidării capacității de prevenire și intervenție în situații de urgență, așa cum este această pandemie, făcând un apel la cei responsabili ca, după ce vom depăși această criză,  conținutul acordului să fie valorificat în procesul de regândire a sistemului de sănătate și din această perspectivă.

Directorul Regional al Biroului Regional OMS pentru Europa, Dr. Hans Kluge, a prezentat situația răspândirii pandemiei de COVID-19 la nivel european și rolul Organizației Mondiale a Sănătății în acest context. De asemenea, a felicitat România pentru măsurile cuprinzătoare luate pentru a gestiona situația de urgență și pentru abordarea integrată la nivelul guvernului și al societății. Directorul regional a menționat că România a ales calea potrivită identificând și izolând cazurile suspecte, testând și monitorizând contactele și punând în carantină toți contacții persoanelor bolnave. Dr. Kluge a subliniat faptul că medicii și cadrele medicale sunt eroii în lupta împotriva virusului, iar siguranța și starea lor de bine trebuie să fie prioritatea noastră.

La finalul videoconferinței, Președintele României a avut o întâlnire de lucru cu Ministrul Sănătății, domnul Nelu Tătaru, șefa biroului pentru România al OMS, doamna Miljana Grbic, și cu Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României în consiliul executiv al OMS. Experții au prezentat modelul epidemiologic al infecției cu noul coronavirus în țara noastră, subliniind eficacitatea măsurilor luate de autorități până la acest moment în combaterea crizei sanitare. Totodată, a fost evidențiată necesitatea continuării menținerii măsurilor restrictive, în consens cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat rolul esențial al colaborării cu experții din domeniu în stabilirea strategiilor de luptă împotriva pandemiei la nivel național, precum și necesitatea cooperării și solidarității internaționale în combaterea acestei pandemii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.