În Israel, rata cazurilor de infectare din această ţară este în creştere, cu 153.217 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.103 decese, la o populaţie de 9 milioane.
Măsurile de izolare reimpuse în Israel vor intra în vigoare începând de vineri, 18 septembrie, odată cu Rosh Hashana (Anul Nou evreiesc), vor continua în timpul sărbătorii de Yom Kippur şi vor lua sfârşit la 9 octombrie, de Sukkot (sărbătoarea Tabernacolelor), au precizat autorităţile.
Israelienii nu vor mai avea voie să iasă la o distanţă mai mare de 500 de metri de domiciliu, spaţiile comerciale neesenţiale vor fi închise, inclusiv mall-urile, şi vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de zece persoane, printre alte restricţii. Şcolile vor fi de asemenea închise. Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv va rămâne însă deschis.