De mâine, 1 septembrie, începe să se aplice Regulamentul UE privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor. Adoptat în mai 2018, noul regulament revizuiește și limitează semnificativ sistemul anterior de omologare de tip și de supraveghere a pieței. Acesta îmbunătățește calitatea și independența omologării de tip și a testării vehiculelor, sporește controlul autovehiculelor aflate deja pe piața UE și consolidează sistemul general printr-o supraveghere europeană sporită.
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: „Europenii se așteaptă, în mod legitim, să conducă mașinile cele mai ecologice și mai sigure. Aceasta presupune efectuarea celor mai stricte controale asupra autovehiculelor introduse pe piață și aflate în circulație pe drumurile noastre. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie, de asemenea, de o punere în aplicare reală și de supraveghere la nivel european: acesta este motivul pentru care, de acum înainte, Comisia va fi în măsură să efectueze controale asupra autovehiculelor, să declanșeze retrageri de pe piață la nivelul UE și să impună amenzi de până la 30 000 EUR per autovehicul atunci când se încalcă legea. Aceste reforme vin în completarea activității noastre privind o mobilitate mai curată și mai sigură, care, în contextul dificil al crizei actuale, necesită investiții și mai orientate către viitor în infrastructură și inovare. Eforturile noastre de a restabili încrederea consumatorilor, de a consolida piața unică și de a sprijini viabilitatea pe termen lung și competitivitatea globală a industriei europene a autovehiculelor merg mână în mână.”
Principalele elemente ale noilor norme ale UE includ:
- Independența și calitatea testelor efectuate înainte de introducerea pe piață a unui autoturism: Serviciile tehnice care efectuează teste și inspecții ale noilor modele de autovehicule vor fi supuse unui audit independent, pe baza unor criterii stricte de obținere și păstrare a desemnării acestora de către statele membre. Autoritățile naționale de omologare de tip fac acum obiectul unor evaluări inter pares pentru a se asigura că normele relevante sunt implementate și respectate în mod riguros pe întreg teritoriul UE.
- Controlul autoturismelor aflate deja pe piață: Noul cadru îmbunătățește, de asemenea, verificările efectuate asupra vehiculelor care circulă deja pe piață și sunt puse în vânzare de către concesionari. De acum înainte, statele membre sunt obligate să testeze în mod regulat un număr minim de automobile și pot în prezent să ia măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme de pe teritoriul lor, fără a aștepta ca autoritatea care a acordat omologarea de tip să ia măsuri.
- Supraveghere europeană: În plus, Comisia poate acum să efectueze verificări ale conformității vehiculelor în laboratoare sau pe șosea. În cazurile în care producătorii încalcă legislația în materie de omologare de tip (de exemplu, dispozitive de manipulare sau declarații false), Comisia poate dispune retragerea de pe piață la nivelul UE și le poate impune acestor producători sancțiuni de până la 30 000 EUR pe autoturism. Până în prezent, numai autoritățile naționale care au efectuau omologarea de tip a autoturismului puteau impune astfel de măsuri.
De la adoptarea regulamentului în 2018, producătorii de automobile, agențiile de omologare de tip și alte părți interesate au lucrat în permanență în vederea punerii în aplicare a noilor norme și a adaptării la cerințele cele mai stricte.
Comisia a furnizat resurse suplimentare pentru ca Centrul Comun de Cercetare (JRC) să preia acest nou rol în supravegherea pieței, finanțând personalul suplimentar necesar, costurile operaționale și construirea a două noi laboratoare. JRC dispune de două noi laboratoare de ultimă generație pentru efectuarea de controale.