Guvernul Iohannis/Orban a tăiat, în mod tacit, scheme de ajutor pentru firmele private. În 2018, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.60/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul forţei de muncă, prin care angajatorii primesc subvenţii de la stat dacă angajează anumite categorii de persoane, în vederea stimulării ocupării forţei de muncă.

Se acordau subvenţii pentru angajarea următoarelor categorii de persoane: tineri absolvenţi; ucenici pe perioada uceniciei sau a stagiaturii; şomerii de peste 45 de ani; şomeri care sunt unici susţinători ai familiilor monoparentale; şomeri de lungă durată; şomeri care în termen de 5 ani de la angajare îndeplinesc condiţiile pentru pensia anticipată parţială/limită de vârstă; tineri cu risc de marginalizare socială (de exemplu, cei cu dizabilităţi sau cei care provin din sistemul de protecţie a copiilor).

Schema de ajutor de stat viza atât reducerea deficitului de forţă de muncă de pe piaţa din România, cât şi rezolvarea problemei sociale a găsirii unui loc de muncă pentru categoriile sociale cele mai vulnerabile. Modificările au fost primite cu entuziasm de firmele private, care au încheiat mai multe convenţii de acest fel.

Din păcate, de la instalarea guvernului Orban, respectiv din noiembrie 2019, angajatorii nu au mai primit subvenţia de la stat, deşi ordonanţa este în vigoare. De asemenea, angajaţii şi angajatorii sunt plimbaţi de la o instituţie la alta fără să primească un răspuns clar referitor la problema semnalată.Subliniez că de la începutul acestui an firmelor private nu li s-a mai încheiat nicio convenţie de acest tip, invocându-se lipsa bugetului.

Este cu atât mai ciudată situaţia, având în vedere că, declarativ, ex-guvernul aşa-zis liberal Orban menţionează că adoptă măsuri pentru stimularea antreprenoriatului prin implementarea de politici publice liberale.Voi adresa o întrebare ministrului interimar al muncii pentru clarificarea situaţiei şi rezolvarea problemei.

Anişoara Radu (Grupul parlamentar al PSD)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.