Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani din Caracal, bănuit că ar fi ucis și ars două tinere dispărute din județul Olt, a fost reținut sâmbătă dimineață pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, care au preluat ancheta. El este bănuit de comiterea infracțiunilor de trafic de minori și viol, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată.

Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Ca urmare a intervenției defectuoase, chestorul Ioan Buda, șeful Poliției Române, a fost demis, iar premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a mai cerut demiterea prefectului și a șefului Inspectoratului Județean de Poliție Olt.

Scafandrii din 3 judete vor face scufundari in zona.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va aștepta marți, în ședina CSAT, o evaluare pe cazul de la Caracal.

PRESEDINTELE ROMANIEI: Demisiile tuturor celor care au gestionat greșit cazul de la Caracal, cu urmări atât de dramatice, sunt obligatorii. Pentru garantarea siguranței românilor și pentru a preîntâmpina situații similare, demisiile nu sunt însă nici pe departe suficiente. Cât timp corupția, incompetența, promovarea pe alte criterii decât profesionalismul vor fi încurajate de unii decidenți politici, întreaga societate va avea de suferit. Pentru ca astfel de drame precum cea de la Caracal să nu se mai repete, este esențială și eliminarea acestor cauze profunde care au făcut-o posibilă. Am cerut ministrului de interne și directorului STS ca cercetările legate de acest caz extrem de grav să fie desfășurate cu maximă celeritate și la ședința CSAT de marți aștept să-mi prezinte un prim raport asupra acestui caz.

Anchetatorii încearcă acum să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj. Mihaela Luiza, care are 18 ani, a plecat de acasă la Caracal în aprilie şi nu s-a mai întors. 

Detalii şocante apar din ancheta dispariţiei de la Caracal. Alexandra le-a dat detalii exacte poliţiştilor despre locul în care se află şi despre ce i se întâmplă.

În plus, mama fetei a fost sunată la scurt timp de la apelurile fiicei sale și a fost anuntață că Alexandra este în Belgia.

Anchetatorii au mai multe bănuieli în acest caz, așa că scafandri din trei județe fac căutări într-un lac din apropierea localității.

sursa:Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.