Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pe rolul Parchetului s-a înregistrat marți seara un dosar penal pentru omor calificat, comis asupra a două sau mai multe persoane, după ce pe un câmp de lângă satul Mărgheni, comuna Brîncoveni, judeţul Olt, în zona cunoscută sub denumirea „ Odaia lui Soreaţă”, au fost găsite mai multe fragmente osoase şi două cranii, potrivit Mediafax.

„Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii. În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Prima ipoteză a anchetatorilor este că rămășițele aparțin soldaților căzuți pe front în Al Doilea Război Mondial.

sursa: digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.