Comisia Europeană va aloca 28 milioane de euro din fondurile politicii de coeziune pentru relansarea activității economice în regiunea Umbria, afectată de cutremure majore; din aceste fonduri, 5 milioane sunt alocate restaurării Bazilicii San Benedetto din Norcia.

Italia va pune la dispoziție un volum de fonduri egal cu cel sus-menționat. În total, 400 milioane de euro din fonduri europene și naționale vor sprijini eforturile de reconstrucție și revitalizare a economiei în cele patru regiuni – Abruzzo, Lazio, Marche și Umbria – afectate de cutremurele din 2016 și 2017, ele incluzând un volum total de 10 milioane euro pentru reconstrucția Bazilicii Sf. Benedict.

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a declarat: „Reabilitarea acestei bijuterii din patrimoniul european din Norcia cu ajutorul fondurilor politicii de coeziune va reprezenta un simbol durabil al solidarității UE cu Italia, așa cum sublinia președintele Juncker. Povestea bisericii Sf. Benedict din Norcia, sfânt protector al Europei, restaurată pentru a-și recâștiga frumusețea de odinioară cu ajutorul tinerilor voluntari din Franța, Grecia sau Ungaria, va deveni un model de inspirație pentru generațiile viitoare de europeni.

Finanțarea face parte din cele 1,6 miliarde de euro alocate prin politica de coeziune ca sprijin suplimentar ce face parte din ‘ajustarea tehnic, respectiv re-evaluarea la jumătatea perioadei 2014-2020 a tuturor anvelopelor financiare din această politică, pentru a lua în considerare impactul crizei economice și financiare.

Comisia a aprobat, în data de 21 noiembrie, modificarea programului regional de politică de coeziune pentru Umbria, regiune în care se află orașul Norcia, pentru a include finanțarea suplimentară și noile priorități de investiții. Programele regionale pentru Lazio, Marche și Abruzzo vor urma, în curând, proceduri similare.

În Umbria, fondurile suplimentare alocate prin politica de coeziune vor sprijini îmbunătățirea rezistenței seismice în școli, precum și eficiența energetică, afacerile locale și vor finanța restaurarea unor repere culturale, cum este Bazilica, pentru a reimpulsiona turismul.

Context

În noiembrie 2016, după ce Italia fusese afectată de cutremure devastatoare în lunile august și octombrie, și înaintea celor ce aveau să lovească țara în ianuarie 2017, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a declarat: „UE trebuie să mobilizeze fonduri pentru a-i ajuta pe prietenii noștri italieni să depășească urmările cutremurelor. Acest lucru este o datorie europeană. Este vorba în primul rând despre oameni, dar și despre patrimoniul cultural ce a fost distrus de cutremure. E vorba de o frumoasă catedrală din Norcia. Îmi doresc ca UE să sprijine reconstrucția ei.

În paralel cu angajamentul luat și îndeplinit de Comisie în prezent, tineri voluntari au sosit în Norcia în august 2017 prin intermediul Corpului european de solidaritate, pentru a oferi asistență populației și pentru a ajuta la reconstrucția orașului și a Bazilicii San Benedetto, ceea ce reprezintă o contribuție valoroasă și importantă în avans de Anul european al patrimoniului cultural (2018).

UE a oferit mai multe tipuri de sprijin Italiei în urma cutremurelor, ce includ 1,2 miliarde de euro asistență financiară prin intermediul Fondului UE de solidaritate, cea mai ridicată sumă alocată unei țări din acest fond.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.